luni, 23 aprilie 2012
luni, 11 ianuarie 2010
APOSTOL, ANTONIE, ANANIA
O intreaga poveste nebuna cu Apostol - nume de turnator la Secu al mitropolitului Anania. E clar, Apostol a existat! Doua note ale lui figureaza in dosarul unui alt greu al ierarhiei lui teoctist - Antonie, raposatul mitropolit al Ardealului.
Barbosi, albiti de vremuri, dar cu pozitii interesante, ambii au avut partea lor de suferinta si de obedienta. Fie fata de comunisti si securitate fie fara de ianltele fete bisericesti care controlau Patriarhia cu sprijin de la CC. Plamadeala a fost omul doi in Patriarhie, era ambasadorul rotodox al lui Ceausescu, vizita lumea si propovaduia lucruri in care Dumnezeu stie cit credea. Ii placea, evident aceasta pozitie, din care a putut sa faca unele dintre lucrurile de exceptie ale anilor 80> Sambata, colectia lui de incunabule, manuscrise si carti asezate in noua sediu mitropolitan din Sibiu, ridicat peste o fost cocian de porci - cum ii placea sa se alude, carti proprii in care pomenea poate in voie despre performeri culturali neagreati oficial, ziarul Telegraful roman, gradul de arhimandrit pentru parintele Teofil Paraian care "inca mai zarea" autnci cind a fost "uns" etc. Anania s-a dat mai mult scriitori decit preot, trebaluia pe la Patriarhie dupa un episod de vizitat SUA.
Ce reiese interesant din fragmentele comunicate de CNSAS.
Plamadeala termina teologia in 49 si avea deja o condamnare la activ, un "mandat enexecutat" cum scris Apostol in 64 in prima nota. Interesant ca absolventul s-a dus la Anania care avea deja trecere pe la Patriarhie, ar fi putut "interveni" pe linga mitropolitul Olteniei chiar. Plamadeala a marturisit chiar ca are un mandat neexecutat. De aici se deduce:
1. ca Anania nu s-a dus sa-l toarne atunci, in 49, pe Plamadeala. A vorbit despre acest episod doar in 64, dupa propria detentie si dupa elucidarea episodului cu puscaria si in biografia lui Plamadeala: ca urmare a implicării sale în grevele studenţeşti anticomuniste, fusese condamnat la şapte ani de temniţă grea şi cinci ani de degradare civică. A fost prins abia în 1954 şi eliberat, printr-un decret de graţiere, în 1958.
2. ca unii teologi condamnati, sau cu probleme cu secu erau/ puteau fi preluati in grija bisericii - practica de care am mai auzit si care acum se dovedeste ca era destul de frecventa.
Apostol:
„Am vorbit cu Firmilian şi acesta l-a primit ca monah la schitul Crasna, al cărui stareţ era Daniil Sandu Tudor. Acesta din urmă a fost arestat şi condamnat, iar la scurt timp a fost arestat şi Plămădeală. L-am revăzut câţiva ani mai târziu, după ce a ieşit din închisoare (...). Nu cunosc detalii despre trecutul său, în afară de faptul că a fost legionar şi ucenic al lui Arsenie Boca, sub influenţa căruia s-a şi făcut călugăr şi cu care mai târziu s-a certat”
Apostol scrie si despre o discutie la care a fost martor, intre plamadeala si o calugarita de la Valdimiresti, o manastire care cultiva o opozitie fara de Patriarhie, desfiintata ulterior, dar al carei curent s-a pastrat pana astazi: „Mihaela Iordache susţinea că un patriarh care face politică procomunistă şi care se aliază deci cu forţele anticreştine nu mai trebuie ascultat. Plămădeală se fixase pe teza că de îndată ce patriarhul are hirotonie valabilă şi este recunoscut de toate patriarhiile ortodoxe, el trebuie ascultat, indiferent de atitudinea lui politică”.
In aceasta poveste securisto - bisericeasca apar doi Arsenie - Boca si Papacioc. Diferentele dintre cei doi calugari duhovnici sunt cunoscute de crestinii sarguinciosi. Dar din povestea noastra se mai releva doua: Plamadeala s-a fost ucenic lui Boca. Anania il are pe Papacioc ca duhovnic.
Fiecare fila dintr-o astfel de poveste, oficiala sau nu, scoate la iveala noi amanunte, bune pentru istorie dar si pentru curatenia directa a celor citeva generatii care au convietuit cu sau pe vremea comunismului. oficial, e clar, nu vom sti totul, dar vom primi pipete cu detalii.
Barbosi, albiti de vremuri, dar cu pozitii interesante, ambii au avut partea lor de suferinta si de obedienta. Fie fata de comunisti si securitate fie fara de ianltele fete bisericesti care controlau Patriarhia cu sprijin de la CC. Plamadeala a fost omul doi in Patriarhie, era ambasadorul rotodox al lui Ceausescu, vizita lumea si propovaduia lucruri in care Dumnezeu stie cit credea. Ii placea, evident aceasta pozitie, din care a putut sa faca unele dintre lucrurile de exceptie ale anilor 80> Sambata, colectia lui de incunabule, manuscrise si carti asezate in noua sediu mitropolitan din Sibiu, ridicat peste o fost cocian de porci - cum ii placea sa se alude, carti proprii in care pomenea poate in voie despre performeri culturali neagreati oficial, ziarul Telegraful roman, gradul de arhimandrit pentru parintele Teofil Paraian care "inca mai zarea" autnci cind a fost "uns" etc. Anania s-a dat mai mult scriitori decit preot, trebaluia pe la Patriarhie dupa un episod de vizitat SUA.
Ce reiese interesant din fragmentele comunicate de CNSAS.
Plamadeala termina teologia in 49 si avea deja o condamnare la activ, un "mandat enexecutat" cum scris Apostol in 64 in prima nota. Interesant ca absolventul s-a dus la Anania care avea deja trecere pe la Patriarhie, ar fi putut "interveni" pe linga mitropolitul Olteniei chiar. Plamadeala a marturisit chiar ca are un mandat neexecutat. De aici se deduce:
1. ca Anania nu s-a dus sa-l toarne atunci, in 49, pe Plamadeala. A vorbit despre acest episod doar in 64, dupa propria detentie si dupa elucidarea episodului cu puscaria si in biografia lui Plamadeala: ca urmare a implicării sale în grevele studenţeşti anticomuniste, fusese condamnat la şapte ani de temniţă grea şi cinci ani de degradare civică. A fost prins abia în 1954 şi eliberat, printr-un decret de graţiere, în 1958.
2. ca unii teologi condamnati, sau cu probleme cu secu erau/ puteau fi preluati in grija bisericii - practica de care am mai auzit si care acum se dovedeste ca era destul de frecventa.
Apostol:
„Am vorbit cu Firmilian şi acesta l-a primit ca monah la schitul Crasna, al cărui stareţ era Daniil Sandu Tudor. Acesta din urmă a fost arestat şi condamnat, iar la scurt timp a fost arestat şi Plămădeală. L-am revăzut câţiva ani mai târziu, după ce a ieşit din închisoare (...). Nu cunosc detalii despre trecutul său, în afară de faptul că a fost legionar şi ucenic al lui Arsenie Boca, sub influenţa căruia s-a şi făcut călugăr şi cu care mai târziu s-a certat”
Apostol scrie si despre o discutie la care a fost martor, intre plamadeala si o calugarita de la Valdimiresti, o manastire care cultiva o opozitie fara de Patriarhie, desfiintata ulterior, dar al carei curent s-a pastrat pana astazi: „Mihaela Iordache susţinea că un patriarh care face politică procomunistă şi care se aliază deci cu forţele anticreştine nu mai trebuie ascultat. Plămădeală se fixase pe teza că de îndată ce patriarhul are hirotonie valabilă şi este recunoscut de toate patriarhiile ortodoxe, el trebuie ascultat, indiferent de atitudinea lui politică”.
In aceasta poveste securisto - bisericeasca apar doi Arsenie - Boca si Papacioc. Diferentele dintre cei doi calugari duhovnici sunt cunoscute de crestinii sarguinciosi. Dar din povestea noastra se mai releva doua: Plamadeala s-a fost ucenic lui Boca. Anania il are pe Papacioc ca duhovnic.
Fiecare fila dintr-o astfel de poveste, oficiala sau nu, scoate la iveala noi amanunte, bune pentru istorie dar si pentru curatenia directa a celor citeva generatii care au convietuit cu sau pe vremea comunismului. oficial, e clar, nu vom sti totul, dar vom primi pipete cu detalii.
ile: de bucurie?
la masa. ileana sta in scaunul ei, cel care o impiedica sa fuga in orice moment de la masa. are un castronel de plastic in mina. gol. dar in secunda urmataore este pe jos. a cazut cu fundul in sus si a facut zgomot puternic. Sa-mi sara inima din piept, Ileana. Ileana, promopt: de bucurie?
duminică, 3 ianuarie 2010
vinuri cu care ne laudam
evz scrie pe larg despre vinurile cumparate de ministerul de externe pentru ambasade. reproduc aici doar lista vinurilor>
Sauvignon Blanc
RECAŞ
Deşi foarte accesibil ca preţ, soiul produs de Cramele Recaş este considerat de site-ul vinul.ro al doilea în rândul celor mai bune vinuri Sauvignon Blanc din ţară.
Lacrima lui Ovidiu
MURFATLAR
Unul dintre cele mai cunoscute vinuri din România. Comisia a ales soiul de cinci ani (există şi unul de 12 ani, dublu ca preţ).
Diamond Collection
ZAREA
Prezenţă inedită pe această listă, din cauza renumelui Zarea de „producător ieftin“. Acest vin spumant poate fi achiziţionat pentru 26 de lei.
Fetească Neagră Princiar
TOHANI
Vin roşu, sec, produs în serie limitată şi comercializat la un preţ de 55 de lei.
3 Hectare Chardonnay
MURFATLAR
Celui mai cunoscut Chardonnay autohton i se reproşează adesea exclusivismul (se găseşte cu precădere în magazine specializate, la un preţ de circa 42 de lei).
Fetească Neagră
BUDUREASCA
Produs în zona Dealu Mare, este lăudat pentru gustul specific, datorat solurilor vulcanice din regiune.
Zghihara
CASA DE VINURI HUŞI
Vin alb, sec, dintr-un soi despre care producătorul spune că nu are corespondent.
Fetească Neagră
RECAŞ, LA PUTERE
Apărut în 2009, vinul din gama sugestiv intitulată „La Putere“ costă circa 42 de lei şi este apreciat (aproape) la unison.
Vârful cu dor
DEALU MARE
Vin alb, sec, uşor acidulat.
Alba Valahică
DAVINO
Fetească albă preţioasă, produsă numai în anii favorabili. Preţul: 57 de lei.
Purpura Valahică
DAVINO
Probabil cea mai bună Fetească Neagră de pe piaţă. Şi cel mai scump vin din listă.
Sauvignon Blanc
RECAŞ
Deşi foarte accesibil ca preţ, soiul produs de Cramele Recaş este considerat de site-ul vinul.ro al doilea în rândul celor mai bune vinuri Sauvignon Blanc din ţară.
Lacrima lui Ovidiu
MURFATLAR
Unul dintre cele mai cunoscute vinuri din România. Comisia a ales soiul de cinci ani (există şi unul de 12 ani, dublu ca preţ).
Diamond Collection
ZAREA
Prezenţă inedită pe această listă, din cauza renumelui Zarea de „producător ieftin“. Acest vin spumant poate fi achiziţionat pentru 26 de lei.
Fetească Neagră Princiar
TOHANI
Vin roşu, sec, produs în serie limitată şi comercializat la un preţ de 55 de lei.
3 Hectare Chardonnay
MURFATLAR
Celui mai cunoscut Chardonnay autohton i se reproşează adesea exclusivismul (se găseşte cu precădere în magazine specializate, la un preţ de circa 42 de lei).
Fetească Neagră
BUDUREASCA
Produs în zona Dealu Mare, este lăudat pentru gustul specific, datorat solurilor vulcanice din regiune.
Zghihara
CASA DE VINURI HUŞI
Vin alb, sec, dintr-un soi despre care producătorul spune că nu are corespondent.
Fetească Neagră
RECAŞ, LA PUTERE
Apărut în 2009, vinul din gama sugestiv intitulată „La Putere“ costă circa 42 de lei şi este apreciat (aproape) la unison.
Vârful cu dor
DEALU MARE
Vin alb, sec, uşor acidulat.
Alba Valahică
DAVINO
Fetească albă preţioasă, produsă numai în anii favorabili. Preţul: 57 de lei.
Purpura Valahică
DAVINO
Probabil cea mai bună Fetească Neagră de pe piaţă. Şi cel mai scump vin din listă.
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
duminică, 11 octombrie 2009
staniloae 4
Noi nu avem un mare filosof creştin, n-avem un mare literat creătin. La ruşi toţi sunt creştini, toţi scriitorii, toţi gânditorii sunt creştini şi de aceea înseamneayă ceva petnru o lume întreagă. Un dostoievki, un gogol. Gânditoii lor toţi creşti. Cei care sa-u dus în occident fugind de comunism sunt mari gânditori creştini şi au cucerit occidentul. Chiar în timpul comunismului au apărut mari scriitori creştini în Rusia cum au fost Soldjenitin, şi alţii, Bulgakov. La noi nu. Noi am terminat cu comunismul dar am rămas tot atei. Pentru că avem ateismul din secolul trecut. Am terminat cu comunismul din punct de vedere economic, dar n/am terminat cu comunismul din pucnt de vedere spiritual. Tot acolo suntem. Da.
1.15
Şi cum s-ar încheia?
Păi nu aşa. Să devenim creştini. S[ en ]ntoarcem la spiritualitatea poporului, pe care a avut-o poprul şi pe care au avut-o satele. Care din păcate a fost influenţată şi ea pentru că şi cei din sate au fost mutaţi la oraş şi influenţaţi de gândirea aceasta orăşenească, a intelectualului de oraş. Trebuie să ne întoarcem al tradiţia noastră, da.
1.44
Asta nu însemnează că te îmbătrâneşti, că te întorci al tradiţie.
Pentru că este o adâncime în această tradiţie, este o infinitate în sentimentul de taină pe care îl are poporul nostru, niciodată nu cunoşti deplin, nici un lucru nu-l cunoşti deplin. Asta îţi dă o perspectivă infinită în toate. Şi asta a fost tradiţia noastră, un sentiment de taină al lucrurilor pentru că sunt pline toate de dumnezeu. Dar chiar prin ele sunt taine: ce înţeleg eu deplin? Raţionalismul, raţiunea, o raţiune îngustă, le separă pe toate. Dar nu vede unirea dintre toate. Separă pe om de om dar nu vede că eu sunt legat celuilalt. Şi ce înseamnează legătura aceasta nu o pot niciodată descrie.
Ce înseamnează legătura dintre toate lucrurile niciodată nu o pot descrie. Toate sunt într-o unitate, toate sunt într-o armonie, asta nu se poate descrie. DA. Pot eu descrie taina unui pepene unde văd atâţi asâmnuri? De ce atâţia sâmburi, de ce aşezaţi acolo aşa? De ce femeia femeie şi bărbatu-i bărbat? Cum este asta? Şi totuşi vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi gândire şi tot aşa. Sunt atâtea taine pe care ştiinţa nu le explică, o ştiinţă care nu vede pe Dumnezeu. De aceea am ajuns şi la scepticismul acesta al lui Cioran, şi al lui Eugen Ionescu. Însă Eugen Ionescu începe să se întoarcă acum. El a vorbit de teatrul absurdului dar acum a început să scrie despre credinţă. Şi recunoaşte că lumea e absurdă numai dacă nu o cunşti că ea este opera lui Dumnezeu. Dacă socoteşti că este ultima realitatea atunci este absurdă. Ce-mi dă? Vreo 40 de ani de putere şi pe urmă boală bătrâneţe, moarte definitivă. Ce-mi dă? ce rost au toate dacă nu este viaţa viitoare?
N+au niciun sens toate. Deci e absurdă. Lumea capătă un sens numai dacă crezi că există un alt plan pentru care ne pregătim, un Dumnezeu personal, iubitor. Nu poate fi la baza tuturor decât iubirea, şi ţinta noastră nu pooate fi decât iubirea. Şi de iubire nu ne săturăm. Vrem să fim veşnic în iubire. Da.
4.33
De aceea trebuie să ne întoarcem la credinţă. Aici e adâncimea. Numai operele celor credincioşi au rămas. Operele celor necredincioşi nu au rămas, în literatură. Trebuie să ne întorcem acolo. Va fi cam greu pentru că ne-am format o tradiţie, o tradiţei de vreo sută cinzeci de ani de scris superficial, de scris ateu, de scris neatent la specificul poporului nostru, la specificul spiritual al poporului nostru. E cam greu dar trebuie să facem efortul acesta, să revenim la adevărata noastră tradiţie şi la ceea ce au avut satele noatre până acum 30-40 de ani.
gândirea a încercat lucrul acest...
Gândirea a încercat acest lucru, da. Şi eu venind de la Cernăuţi, mitropolitul Bălan care ţinea acum foarte mult la mine, mi-a dat să redactez Telegraful român care era o foaie mai veche, întemeiată de Şaguna în 1853... şi i+am spus dar eu nu ziarist, nu ştiu să scriu pentru ziar. El zice: Îmi trimiţi articolele mie, să le văd eu. Bine. Şi m-am apucat şi am scris. Trimiteam articolele la el, le radactam săptămânal. Întodeauna scria admirabil, f bun, excelent. Niciodată nu le-a criticat. Şi m-am făcut ziarist şi gândirea, Nichifor Crainic la Gândirea unde mergea Telegraful le-a remarcat. Şi le remarca prin ziarul lui Calendarul, prin Sfarmă piatră, a venit la Sibiu odată, invitat să ţină o conferinţă, l-a invitat mitropolitul la masă, am fost şi eu la masă, m-a cunoscut. Şi zice să-mi scrii, articolele acestea să le dezvolţi şi să mi le trimiţi la Gândirea să-mi scrii în fiecare număr din Gândirea. Că pe amândoi ne unea această unitate a crdeinţei noatre creştine cu poprul nostru, cu naţia. Vedeam păstrată credinţa în tradiţiile noastre româneşti, adică eram într-un fel o etică creştină româneacă. Şi asta ne unea. Şi aşa am intrat la Gândirea. Nu m-am aporpiat de Nae Ionescu, el nu m-a remarcat. El intrase în mişcarea legionară, acolo au trecut la unele ucideri, la unele asasinate şi Crainic a simpatizat şi eu am simpatizat însă când am văzut aceasta m-am mai retras. El a rămas acolo şi atunci a căutat să se justifice spunând că naţionalismul n-are de-aface cu creştinismul. Nu are nicio obligaţie faţă de creştinism. Şi atunci am scris un articol Etica naţionalismului publicat în gândirea. Şi asta ne unea cu Crainic. Şi am scris articole în revista asta şi unele le-am scos într-o carte Ortodoxie şi românism, legătura ortodocsiei cu românismul.
8.19
Nu aţi mai continuat.
Dar Este o carte acum, reflexii despre spiritualitatea poporului român, cam în acelaşi spirit este, da. Cartea (aceea) e scosă în 39 şi am mai continuat să scriu la Gândirea încă vreo trei ani deci s-ar mai putea continua...
8.48
Am venit la bucureşti, ... am venit la Bucureşti, tot din cauza unor colegi de acolo, care erau geloşi pe mine, fuseseră legionari, pe urmă au trecut cu Groza... eu nu m-am dus nici într-o parte nici într-alta şi atunci l-au montat pe Groza să-i ceară mitropolitului Bălan să-mi ia rectoratul, că eu aveam rectoratul Academiei din sibiu la 33 de ani, în 36, după ce a plecat fostul rector Nicolae Coman ? care s-a dus la Cluj. Şi, mă rog, l-a silit să-mi ia rectoratul şi atunci eu am plecat la Bucureşti. Pentru că aveam şi alte planuri, că nu mă simpatizau de loc comuniştii, şi am venit la Bucureşti, zic, nu mai sunt aşa vizibil. Am rămas cu pecetea asta că sunt mistic, că prea accentuez credinţa, că sunt mistic. Că am venit la o catedră pe care o avusese Crainic, asceză şi mistică, pe care nu am putut-o publica cu titlu acesta şi am publicat-o cu titlul spiritualitatea ortodoxă. În volumul al treilea din teologia maoralei. Şi apoi tot am ajuns şi la închisoare pt că am rămas cu pecetea asta. Aici m-am asociat cu nişte călugări, benedict ghiuş, cu sovian, cu nişte intelectuali Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, care erau în gruparea aceasta, cu Sandu Tudor. Grupul de al Antim, da. M+am asociat cu ei în loc să stau cuminte şi. Ţineam conferinţe acolo şi până la urmă ne-au băgat pe toţi la închisoare.
Aţi scris un curs de mistică, unul de dogmatică...
10.55
Am ieşit de acolo şi le-am scris. Chiar după ce am ieşit la pensie. Dar familia a suferit. Fata nu a putut să mai rămână în facultate că era sistentă al Hulubei, nevastămea a fost tot cam bolnavă de atunci, sensibilitatea ei nervoasă... mă rog, după ce am ieşit la pensie... m-au mai numit şi la catedră... o vreme, vreo doi ani m-au ţinut aşa funcţionar pe urmă m-au numit dar tot cam era o umbră asupra mea. Am ieşit la 70 de ani la pensie şi am scris. Am scris nişte cărţi aşa. Dumenezeu mi-a dara darul acesta, îmi vin mereu gânduri, idei, asta este inepuizabilă gândirea spirituală. Niciodată nu termini.
Ce v-a indemnat sa facti acel curs de mistica, pt ca pe aici prin rasarit nu prea existau astfel de carti...
Era o catedră de mistică aici la facultate ţinută de nichifor crainic, şi nichifosr crainic fiind închis, eu încă eram atuci la sibiu şi m-au invitat atunci să vin la bucureşti. Şi atunci am reufzat după ce l-au închis pe crainic. Până cind nu am mai putut să stau din cauza lui petru groza care l-a silit pe bălan să mă scoată de la catedră şi eventual să mă expedieze pe la marginea tării. Şi atunci am primt invitatia aceasta şi am venit al catedra lui nichifor crainic. Şi asta mi-a accentuat acuza că sunt mistic. Dar am ţinut, numai un an a mai stat catedra pt că pe urmă au desfiinţat-o. şi am trecut apoi la dogmatică împreună cu (d)ghiţescu, dar la docotranzi, mai la margine. Ghiţescu a rămas cu catedra de dogmatică. Si atunci am făcut şi cursul de dogmatică aici. Şi am făcut cursul acesta de mistică, dar i-am spus ca să-l pot publica i-am spus spiritualitatea ortodoxă şi am mai scris şi alte cărţi. Despre liturghie. Una despre om, chipul nemuritor al lui dumnezeu, am mai scris acum nişte cărţi, în timpul din urmă, am mai scirs prin revistele de aici... au apărut foarte multe. am scris mereu. dacă nu am putut să fac altceva...
13.48
Am neglijat viaţa familiei, am neglijat să–mi fac o situaţie mai bună materială, nu am făcut pentru bani. Poate cei care le-au timpărit s-au îmbogăţit, eu am primit foarte mici drepturi de autor şi în trecut şi acum. Dar îi mulţumesc lui Dumenezeu că s-au tipărit. Aş vrea să mai tipărescă, că mai sunt vreo 7 lucrări care sunt de tipărit, să se tipărească şi astea. Deci, le-am amestecat puţin şi cu cele scrise şi cu cele din viaţă.
Ei (intelectualii) totuşi au rămas cu o atitudine mai rezervată faţă de credinţă dar cred că încet încet tot se va impune... generaţia tânără va citi şi filocalia şi dogmatica şi celelalte...
Şi totuşi se va vedea că nu poţi să explici realitatea fără Dumnezeu, nu poţi să o explici: Totul este supus unor legi, cine a făcut aceste legi? Trebuie să fie cineva desupra acestor legi, trebuie să fie o libertate deasupra legilor, trebuie să fie o necauzalitate. Spune un sfânt părinte, Grigore din Nazians: nu putem gândi că a fost cândva când nu a fost nimic. Deci a fost din veci şi atunci nu are o cauză şi dacă nu are o cauză nu e limitat.
Aprox 16.05
Trebuie să aibă şi iubire..
Şi atunci nu poate să fie şi impersonală, trebuie să fie personală şi trebuie să fie interpersonală, o relitate interpersonală, eu- tu- el. Şi nu mulţi el pentru că auntci s-ar banaliza. Eu- tu- el. La noi sunt mulţi el şi care devin tu pentru că suntem mărginiţi, el este nemărginit. Eu tu el. Şi nu poate fi decât din veci alăturea şi trebuie să fie şi legătură între ei şi legătura cea mai strânsă este cea care e naştere dintr-un tată şi un fiu, cea mai curată. Dar nu naştere care nu a fost odată, ci e un tată din veci şi un fiu din veci, un fiu care naşte din veci, un tată din veci şi un fiu care naşte din veci şi unul care se bucură fiecare de celălalt. Asta este cel de-al treilea să se bucure cu fiecare de celălalt. Şi să-i unească pe cei doi. Un al treilea îi uneşte întodeauna. Asta e suprema realitate. De aceea Treimea este suprema realitate, ea explică totul. Din iubirea aceasta a venit fiul lui dumnezeu să se facă om ca să aducă tatălui şi alţi fii. Nu prin naştere ci prin ataşare. Să-i ataşeze prin voiţa lor. Prin harul lor prin energia necreată. Să devenim toţi fii ai tatălui ceresc având în mijloc pe fiul cel unul născut şi avem toţi duhul de fiu. Nu un duh de, nu devenit duh de tată şi el ca la catolici. Pt că la catolici se spune că şi fiul a purces spre duhul, deci şi el este un fel de tată. Ori nu, el îl primeşte ca fiu şi are duh de fiu şi noi avem duh de fii în noi. Asta e învăţătura creştină rotodoxă originală.
Asta e concepţia mea, toată, concepţie care întemeiează iubirea. Din veci. Iubirea ca ţintă. Numai asta îmi face bucurie, dacă ştiu că cineva e atent cu mine şi dacă mă iubeşte sunt foarte fericit. Şi numai spre asta putem tinde, spre iubirea adevărată între noi, o iubire veşnică nu trecătoare între noi. Asta e viaţa viitoare, viaţa veşnică. O iubire care ne leagă de Dumnezeu, o iubire şi faţă de fiul cel făcut om, faţă de tatăl lui care s-a făcut şi tatăl nouă dar suntem fraţi cu adevărat prin el dacă suntem fii lui. şi asta este concepţia cea mai minunată, concepţia creştină.
Pe mitropolitul ciobotea întrebaţi-l, anghelescu, sorin dumitrescu, dacă aveţi aşa o legătură cu el...
37.00
Eram studentă la cluj atunci.
Cum v-aţi întâlnit cu părintele?
În vacanţa paştilor la sibiu, că eu în vacanţa de paşte am venit acasă. Şi ne-am întâlnit.
I-aţi dus o scrisoare, părintele îşi aduce aminte...
Directoarea de acolo de la internat a spus eşti o proastă şi o nebună că stai să termini facultatea şi nu te căsătoreşti cu aşa o personalitate. Dute dragă şi te mărită!
Cum s-a făcut căsătoria...
În vara aceea la Sibiu. La sibiu ne-am căsătorit. Protopopul cioran, el ne-a cununat. (Nu cred spuen el...)
B.
A venit de paşti la Sibiu la o mătuşă a ei şi ne-am întâlnit de mai multe ori pe urmă a plecat la studii după vacanţa ed Paşti, la Cluj, şi eu i-am scirs o scrisoare şi i-am spsu că tare mult m-aş bucura să treacă mai repede vremea până se termină anu şi a văzut-o directoarea ei scrisoarea şi...
Maica:
Vă pot spune că a fost un om foarte harnic şi foarte muncitori şi stăruitor în muncă. Se scula dimineaţă de dimineaţă şi lucru şi lucru. Foarte harnic. Se scula la 6 dimienaţa, 6 jumătate, 7 cel mai târziu.
A.
40.45 vroia să mă fac călugăr, să ajung ierarh...
Trebuie ridicat sunetul!!!
Nu se aude bine dar povesteşte despre isb buc antim arestare
La 33 de ani În 36 mi-a dat academia telologică şi în fiecare seară mă chema la el să stăm de vorbă.
Când s-au schimbat vremurile în 44 toamna
l-a silit pe mitropolitul bălan să-mi ia rectoratul, să-mi ia direcţia telegrafului că ... şi mă ameninţa că mă trimite undeva pe la marginea ţării.
Că aici am venit cu o oarecare pată, că sunt mistic. Şi m-am apropiat de nişte călugări, benedict ghiuş, sofina, poetul voiculescu, sandu tudor , călugprul daniel şi ne întâlneam la antim, ţineam conferinţe, apăram credinţa. În 45, 46, 47. în 47 atunci... şi asta mi-a făcut însă un renume şi mai prost.
B.
Sigur că mă întâlneam cu toţi aştia cu... Dar nu le plăcea că erau contra religiei.
M-au dus m-au condamnat. Am stat o iarnă la Jilava, primăvară m-au dus la Aiud. Şi la aiud am stat vreo patru ani, patru ani şi jumătate, vreo cinci ani mi-au dat. Atât a fost condamnarea. Însă m-ar fi trimis pe la munci pe la mare,a venit amnistia şi mi-au dat drumul. M-au ţinut vreo doi ani aşa funcţionar... am continua să scriu.. Pentru că vorbea toată străinătatea de mine. ce e domne, ce tot vorbeşte străinătatea de tine? Se vorbeşte de matale că eşti închis, că nu te lăsăm să scrii. Scrie domne să vadă ca eşti ... scrii. Zic bine, scriu, e bucuria mea. Şi am scris.
Cinci ani de închisore.
Dădeau vizorul la o parte şi gardianul întreba ce faceţi? Ne rugăm. Rugaţivă si pt mine...
Vă gândeaţi că poate nu mai ieşiti? Da, da, da. Mai ales că mulţi dintre oameniii cu care am fost au murit. Unii preoţi valoroşi, unul visarion velea profesor al arad, a scris mai multe cărţi, unul ..., fost rector la Cluj. L-au luat aşa degeaba, că semnase un articol către preoţi să se facă religie în locul episcopului care era plecat. Şi a făcut o paralizie acolo şi a murit acolo, felea a murit acolo şi mulţi au murit acolo săracii, mulţi martiri. Şi nu mai prea credeam eu că voi scăpa. Şi a căzut gheorghiu dej, şi a venit ceauşescu şi el a dat aministia generală... adică mi se pare că înainte s-a dat, odată cu ruperea de ruşi...
Este cel mai bun şi mai cumsecade om. Şi cel mai bun soţ. Nici nu am cunoscut alt bărbat în viaţa mea.
A fost greu că a fost copii mici, dar nu am suferit din pc de vedere material că ne-au ajutat de acasă cât o fost el în puşcărie.
Aţi fost la Vlădeni?
În fiecare vară mergeam la vlădeni.
Sunt născută într-o comună de lângă sibiu, şura mare însă de copil mic am venit al sibiu că aveam o soră căsătorită care nu avea copii şi am stat la ea. După ce am terminat şcoala primară apoi am pelcat din sat. Am făcut liceul al sibiu pe urmă la facultatea la cluj, dar nu mi-a plăcut clujul. Mă simţeam singură şi izolată şi nu îmi plăcea...
Gata52.10
1.15
Şi cum s-ar încheia?
Păi nu aşa. Să devenim creştini. S[ en ]ntoarcem la spiritualitatea poporului, pe care a avut-o poprul şi pe care au avut-o satele. Care din păcate a fost influenţată şi ea pentru că şi cei din sate au fost mutaţi la oraş şi influenţaţi de gândirea aceasta orăşenească, a intelectualului de oraş. Trebuie să ne întoarcem al tradiţia noastră, da.
1.44
Asta nu însemnează că te îmbătrâneşti, că te întorci al tradiţie.
Pentru că este o adâncime în această tradiţie, este o infinitate în sentimentul de taină pe care îl are poporul nostru, niciodată nu cunoşti deplin, nici un lucru nu-l cunoşti deplin. Asta îţi dă o perspectivă infinită în toate. Şi asta a fost tradiţia noastră, un sentiment de taină al lucrurilor pentru că sunt pline toate de dumnezeu. Dar chiar prin ele sunt taine: ce înţeleg eu deplin? Raţionalismul, raţiunea, o raţiune îngustă, le separă pe toate. Dar nu vede unirea dintre toate. Separă pe om de om dar nu vede că eu sunt legat celuilalt. Şi ce înseamnează legătura aceasta nu o pot niciodată descrie.
Ce înseamnează legătura dintre toate lucrurile niciodată nu o pot descrie. Toate sunt într-o unitate, toate sunt într-o armonie, asta nu se poate descrie. DA. Pot eu descrie taina unui pepene unde văd atâţi asâmnuri? De ce atâţia sâmburi, de ce aşezaţi acolo aşa? De ce femeia femeie şi bărbatu-i bărbat? Cum este asta? Şi totuşi vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi gândire şi tot aşa. Sunt atâtea taine pe care ştiinţa nu le explică, o ştiinţă care nu vede pe Dumnezeu. De aceea am ajuns şi la scepticismul acesta al lui Cioran, şi al lui Eugen Ionescu. Însă Eugen Ionescu începe să se întoarcă acum. El a vorbit de teatrul absurdului dar acum a început să scrie despre credinţă. Şi recunoaşte că lumea e absurdă numai dacă nu o cunşti că ea este opera lui Dumnezeu. Dacă socoteşti că este ultima realitatea atunci este absurdă. Ce-mi dă? Vreo 40 de ani de putere şi pe urmă boală bătrâneţe, moarte definitivă. Ce-mi dă? ce rost au toate dacă nu este viaţa viitoare?
N+au niciun sens toate. Deci e absurdă. Lumea capătă un sens numai dacă crezi că există un alt plan pentru care ne pregătim, un Dumnezeu personal, iubitor. Nu poate fi la baza tuturor decât iubirea, şi ţinta noastră nu pooate fi decât iubirea. Şi de iubire nu ne săturăm. Vrem să fim veşnic în iubire. Da.
4.33
De aceea trebuie să ne întoarcem la credinţă. Aici e adâncimea. Numai operele celor credincioşi au rămas. Operele celor necredincioşi nu au rămas, în literatură. Trebuie să ne întorcem acolo. Va fi cam greu pentru că ne-am format o tradiţie, o tradiţei de vreo sută cinzeci de ani de scris superficial, de scris ateu, de scris neatent la specificul poporului nostru, la specificul spiritual al poporului nostru. E cam greu dar trebuie să facem efortul acesta, să revenim la adevărata noastră tradiţie şi la ceea ce au avut satele noatre până acum 30-40 de ani.
gândirea a încercat lucrul acest...
Gândirea a încercat acest lucru, da. Şi eu venind de la Cernăuţi, mitropolitul Bălan care ţinea acum foarte mult la mine, mi-a dat să redactez Telegraful român care era o foaie mai veche, întemeiată de Şaguna în 1853... şi i+am spus dar eu nu ziarist, nu ştiu să scriu pentru ziar. El zice: Îmi trimiţi articolele mie, să le văd eu. Bine. Şi m-am apucat şi am scris. Trimiteam articolele la el, le radactam săptămânal. Întodeauna scria admirabil, f bun, excelent. Niciodată nu le-a criticat. Şi m-am făcut ziarist şi gândirea, Nichifor Crainic la Gândirea unde mergea Telegraful le-a remarcat. Şi le remarca prin ziarul lui Calendarul, prin Sfarmă piatră, a venit la Sibiu odată, invitat să ţină o conferinţă, l-a invitat mitropolitul la masă, am fost şi eu la masă, m-a cunoscut. Şi zice să-mi scrii, articolele acestea să le dezvolţi şi să mi le trimiţi la Gândirea să-mi scrii în fiecare număr din Gândirea. Că pe amândoi ne unea această unitate a crdeinţei noatre creştine cu poprul nostru, cu naţia. Vedeam păstrată credinţa în tradiţiile noastre româneşti, adică eram într-un fel o etică creştină româneacă. Şi asta ne unea. Şi aşa am intrat la Gândirea. Nu m-am aporpiat de Nae Ionescu, el nu m-a remarcat. El intrase în mişcarea legionară, acolo au trecut la unele ucideri, la unele asasinate şi Crainic a simpatizat şi eu am simpatizat însă când am văzut aceasta m-am mai retras. El a rămas acolo şi atunci a căutat să se justifice spunând că naţionalismul n-are de-aface cu creştinismul. Nu are nicio obligaţie faţă de creştinism. Şi atunci am scris un articol Etica naţionalismului publicat în gândirea. Şi asta ne unea cu Crainic. Şi am scris articole în revista asta şi unele le-am scos într-o carte Ortodoxie şi românism, legătura ortodocsiei cu românismul.
8.19
Nu aţi mai continuat.
Dar Este o carte acum, reflexii despre spiritualitatea poporului român, cam în acelaşi spirit este, da. Cartea (aceea) e scosă în 39 şi am mai continuat să scriu la Gândirea încă vreo trei ani deci s-ar mai putea continua...
8.48
Am venit la bucureşti, ... am venit la Bucureşti, tot din cauza unor colegi de acolo, care erau geloşi pe mine, fuseseră legionari, pe urmă au trecut cu Groza... eu nu m-am dus nici într-o parte nici într-alta şi atunci l-au montat pe Groza să-i ceară mitropolitului Bălan să-mi ia rectoratul, că eu aveam rectoratul Academiei din sibiu la 33 de ani, în 36, după ce a plecat fostul rector Nicolae Coman ? care s-a dus la Cluj. Şi, mă rog, l-a silit să-mi ia rectoratul şi atunci eu am plecat la Bucureşti. Pentru că aveam şi alte planuri, că nu mă simpatizau de loc comuniştii, şi am venit la Bucureşti, zic, nu mai sunt aşa vizibil. Am rămas cu pecetea asta că sunt mistic, că prea accentuez credinţa, că sunt mistic. Că am venit la o catedră pe care o avusese Crainic, asceză şi mistică, pe care nu am putut-o publica cu titlu acesta şi am publicat-o cu titlul spiritualitatea ortodoxă. În volumul al treilea din teologia maoralei. Şi apoi tot am ajuns şi la închisoare pt că am rămas cu pecetea asta. Aici m-am asociat cu nişte călugări, benedict ghiuş, cu sovian, cu nişte intelectuali Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, care erau în gruparea aceasta, cu Sandu Tudor. Grupul de al Antim, da. M+am asociat cu ei în loc să stau cuminte şi. Ţineam conferinţe acolo şi până la urmă ne-au băgat pe toţi la închisoare.
Aţi scris un curs de mistică, unul de dogmatică...
10.55
Am ieşit de acolo şi le-am scris. Chiar după ce am ieşit la pensie. Dar familia a suferit. Fata nu a putut să mai rămână în facultate că era sistentă al Hulubei, nevastămea a fost tot cam bolnavă de atunci, sensibilitatea ei nervoasă... mă rog, după ce am ieşit la pensie... m-au mai numit şi la catedră... o vreme, vreo doi ani m-au ţinut aşa funcţionar pe urmă m-au numit dar tot cam era o umbră asupra mea. Am ieşit la 70 de ani la pensie şi am scris. Am scris nişte cărţi aşa. Dumenezeu mi-a dara darul acesta, îmi vin mereu gânduri, idei, asta este inepuizabilă gândirea spirituală. Niciodată nu termini.
Ce v-a indemnat sa facti acel curs de mistica, pt ca pe aici prin rasarit nu prea existau astfel de carti...
Era o catedră de mistică aici la facultate ţinută de nichifor crainic, şi nichifosr crainic fiind închis, eu încă eram atuci la sibiu şi m-au invitat atunci să vin la bucureşti. Şi atunci am reufzat după ce l-au închis pe crainic. Până cind nu am mai putut să stau din cauza lui petru groza care l-a silit pe bălan să mă scoată de la catedră şi eventual să mă expedieze pe la marginea tării. Şi atunci am primt invitatia aceasta şi am venit al catedra lui nichifor crainic. Şi asta mi-a accentuat acuza că sunt mistic. Dar am ţinut, numai un an a mai stat catedra pt că pe urmă au desfiinţat-o. şi am trecut apoi la dogmatică împreună cu (d)ghiţescu, dar la docotranzi, mai la margine. Ghiţescu a rămas cu catedra de dogmatică. Si atunci am făcut şi cursul de dogmatică aici. Şi am făcut cursul acesta de mistică, dar i-am spus ca să-l pot publica i-am spus spiritualitatea ortodoxă şi am mai scris şi alte cărţi. Despre liturghie. Una despre om, chipul nemuritor al lui dumnezeu, am mai scris acum nişte cărţi, în timpul din urmă, am mai scirs prin revistele de aici... au apărut foarte multe. am scris mereu. dacă nu am putut să fac altceva...
13.48
Am neglijat viaţa familiei, am neglijat să–mi fac o situaţie mai bună materială, nu am făcut pentru bani. Poate cei care le-au timpărit s-au îmbogăţit, eu am primit foarte mici drepturi de autor şi în trecut şi acum. Dar îi mulţumesc lui Dumenezeu că s-au tipărit. Aş vrea să mai tipărescă, că mai sunt vreo 7 lucrări care sunt de tipărit, să se tipărească şi astea. Deci, le-am amestecat puţin şi cu cele scrise şi cu cele din viaţă.
Ei (intelectualii) totuşi au rămas cu o atitudine mai rezervată faţă de credinţă dar cred că încet încet tot se va impune... generaţia tânără va citi şi filocalia şi dogmatica şi celelalte...
Şi totuşi se va vedea că nu poţi să explici realitatea fără Dumnezeu, nu poţi să o explici: Totul este supus unor legi, cine a făcut aceste legi? Trebuie să fie cineva desupra acestor legi, trebuie să fie o libertate deasupra legilor, trebuie să fie o necauzalitate. Spune un sfânt părinte, Grigore din Nazians: nu putem gândi că a fost cândva când nu a fost nimic. Deci a fost din veci şi atunci nu are o cauză şi dacă nu are o cauză nu e limitat.
Aprox 16.05
Trebuie să aibă şi iubire..
Şi atunci nu poate să fie şi impersonală, trebuie să fie personală şi trebuie să fie interpersonală, o relitate interpersonală, eu- tu- el. Şi nu mulţi el pentru că auntci s-ar banaliza. Eu- tu- el. La noi sunt mulţi el şi care devin tu pentru că suntem mărginiţi, el este nemărginit. Eu tu el. Şi nu poate fi decât din veci alăturea şi trebuie să fie şi legătură între ei şi legătura cea mai strânsă este cea care e naştere dintr-un tată şi un fiu, cea mai curată. Dar nu naştere care nu a fost odată, ci e un tată din veci şi un fiu din veci, un fiu care naşte din veci, un tată din veci şi un fiu care naşte din veci şi unul care se bucură fiecare de celălalt. Asta este cel de-al treilea să se bucure cu fiecare de celălalt. Şi să-i unească pe cei doi. Un al treilea îi uneşte întodeauna. Asta e suprema realitate. De aceea Treimea este suprema realitate, ea explică totul. Din iubirea aceasta a venit fiul lui dumnezeu să se facă om ca să aducă tatălui şi alţi fii. Nu prin naştere ci prin ataşare. Să-i ataşeze prin voiţa lor. Prin harul lor prin energia necreată. Să devenim toţi fii ai tatălui ceresc având în mijloc pe fiul cel unul născut şi avem toţi duhul de fiu. Nu un duh de, nu devenit duh de tată şi el ca la catolici. Pt că la catolici se spune că şi fiul a purces spre duhul, deci şi el este un fel de tată. Ori nu, el îl primeşte ca fiu şi are duh de fiu şi noi avem duh de fii în noi. Asta e învăţătura creştină rotodoxă originală.
Asta e concepţia mea, toată, concepţie care întemeiează iubirea. Din veci. Iubirea ca ţintă. Numai asta îmi face bucurie, dacă ştiu că cineva e atent cu mine şi dacă mă iubeşte sunt foarte fericit. Şi numai spre asta putem tinde, spre iubirea adevărată între noi, o iubire veşnică nu trecătoare între noi. Asta e viaţa viitoare, viaţa veşnică. O iubire care ne leagă de Dumnezeu, o iubire şi faţă de fiul cel făcut om, faţă de tatăl lui care s-a făcut şi tatăl nouă dar suntem fraţi cu adevărat prin el dacă suntem fii lui. şi asta este concepţia cea mai minunată, concepţia creştină.
Pe mitropolitul ciobotea întrebaţi-l, anghelescu, sorin dumitrescu, dacă aveţi aşa o legătură cu el...
37.00
Eram studentă la cluj atunci.
Cum v-aţi întâlnit cu părintele?
În vacanţa paştilor la sibiu, că eu în vacanţa de paşte am venit acasă. Şi ne-am întâlnit.
I-aţi dus o scrisoare, părintele îşi aduce aminte...
Directoarea de acolo de la internat a spus eşti o proastă şi o nebună că stai să termini facultatea şi nu te căsătoreşti cu aşa o personalitate. Dute dragă şi te mărită!
Cum s-a făcut căsătoria...
În vara aceea la Sibiu. La sibiu ne-am căsătorit. Protopopul cioran, el ne-a cununat. (Nu cred spuen el...)
B.
A venit de paşti la Sibiu la o mătuşă a ei şi ne-am întâlnit de mai multe ori pe urmă a plecat la studii după vacanţa ed Paşti, la Cluj, şi eu i-am scirs o scrisoare şi i-am spsu că tare mult m-aş bucura să treacă mai repede vremea până se termină anu şi a văzut-o directoarea ei scrisoarea şi...
Maica:
Vă pot spune că a fost un om foarte harnic şi foarte muncitori şi stăruitor în muncă. Se scula dimineaţă de dimineaţă şi lucru şi lucru. Foarte harnic. Se scula la 6 dimienaţa, 6 jumătate, 7 cel mai târziu.
A.
40.45 vroia să mă fac călugăr, să ajung ierarh...
Trebuie ridicat sunetul!!!
Nu se aude bine dar povesteşte despre isb buc antim arestare
La 33 de ani În 36 mi-a dat academia telologică şi în fiecare seară mă chema la el să stăm de vorbă.
Când s-au schimbat vremurile în 44 toamna
l-a silit pe mitropolitul bălan să-mi ia rectoratul, să-mi ia direcţia telegrafului că ... şi mă ameninţa că mă trimite undeva pe la marginea ţării.
Că aici am venit cu o oarecare pată, că sunt mistic. Şi m-am apropiat de nişte călugări, benedict ghiuş, sofina, poetul voiculescu, sandu tudor , călugprul daniel şi ne întâlneam la antim, ţineam conferinţe, apăram credinţa. În 45, 46, 47. în 47 atunci... şi asta mi-a făcut însă un renume şi mai prost.
B.
Sigur că mă întâlneam cu toţi aştia cu... Dar nu le plăcea că erau contra religiei.
M-au dus m-au condamnat. Am stat o iarnă la Jilava, primăvară m-au dus la Aiud. Şi la aiud am stat vreo patru ani, patru ani şi jumătate, vreo cinci ani mi-au dat. Atât a fost condamnarea. Însă m-ar fi trimis pe la munci pe la mare,a venit amnistia şi mi-au dat drumul. M-au ţinut vreo doi ani aşa funcţionar... am continua să scriu.. Pentru că vorbea toată străinătatea de mine. ce e domne, ce tot vorbeşte străinătatea de tine? Se vorbeşte de matale că eşti închis, că nu te lăsăm să scrii. Scrie domne să vadă ca eşti ... scrii. Zic bine, scriu, e bucuria mea. Şi am scris.
Cinci ani de închisore.
Dădeau vizorul la o parte şi gardianul întreba ce faceţi? Ne rugăm. Rugaţivă si pt mine...
Vă gândeaţi că poate nu mai ieşiti? Da, da, da. Mai ales că mulţi dintre oameniii cu care am fost au murit. Unii preoţi valoroşi, unul visarion velea profesor al arad, a scris mai multe cărţi, unul ..., fost rector la Cluj. L-au luat aşa degeaba, că semnase un articol către preoţi să se facă religie în locul episcopului care era plecat. Şi a făcut o paralizie acolo şi a murit acolo, felea a murit acolo şi mulţi au murit acolo săracii, mulţi martiri. Şi nu mai prea credeam eu că voi scăpa. Şi a căzut gheorghiu dej, şi a venit ceauşescu şi el a dat aministia generală... adică mi se pare că înainte s-a dat, odată cu ruperea de ruşi...
Este cel mai bun şi mai cumsecade om. Şi cel mai bun soţ. Nici nu am cunoscut alt bărbat în viaţa mea.
A fost greu că a fost copii mici, dar nu am suferit din pc de vedere material că ne-au ajutat de acasă cât o fost el în puşcărie.
Aţi fost la Vlădeni?
În fiecare vară mergeam la vlădeni.
Sunt născută într-o comună de lângă sibiu, şura mare însă de copil mic am venit al sibiu că aveam o soră căsătorită care nu avea copii şi am stat la ea. După ce am terminat şcoala primară apoi am pelcat din sat. Am făcut liceul al sibiu pe urmă la facultatea la cluj, dar nu mi-a plăcut clujul. Mă simţeam singură şi izolată şi nu îmi plăcea...
Gata52.10
staniloae 3
Par staniloae 3.09
Audio este bine!!!
Caseta 3!!!
Eram rector... tot la academia telologica din sibiu atunci, prin 1943...
Să impărţim textele şi să-şi ai fiecare câte o parte, s-o traducă. Pe urmă am vazut că ei nu s-au grăbit să răspundă la această invitaţie şi m-am apucat eu şi am tradus primele scrieri şi văzând că nu îmi vin altele am continuat. Şi am continuat aşa încet, încet de-am tradus cât era în cele două mari volume greceşti. Însă pe parcurs am mai adăugat şi alte texte de conţinut duhovnicesc din părinţii greci. şi am ajuns cu ele începând cu autori din secolul al patrulea până la autori din secolul al 14-lea. Şi cu aceasta făcusem 8 volume. Între timp îmi crescuse pofta să mai adaug şi alte volume pentru că erau foarte interesante textele şi atunci m-am mai întors şi înapoi la alţi părinţi şi am mai făcut două volume, am ajuns la 10. Şi în anii trecuţi am mai dat de încă un volum, 11, l-am făcut şi pe acela şi în anii din urmă şi volumul al 12-lea.
Care e conţinutul general al acestei colecţii:
E o serie de scriei care reprezintă un program de viaţă pentru un creştin adevărat. şi mai ales pentru monahi. Călugării duc o viaţă mai riguros creştină, mai împănată, mai legată de gândul la Hristos. Însă am văzut că sunt multe lucruri acolo care pot să placă şi mirenilor şi care să le trezească şi lor dorinţa de a cunoaşte mai bine viaţa creştină, o viaţă creştină mai serioasă. Şi aşa a ieşit, să zicem, un program de viaţă pentru creştinii mai
râvnitori. Mi-am dat seama că acest program de viaţă pentru creştini, această antropologie practică să-i spunem, antropologie practică creştină, urmăreşte curăţirea omului de ceea ce este păcătos, de ceea ce este pătimaş, ca să ajungă cât mai preocupat de gândul la Cristos. Daca eşti de preocupat de patimi lumeşti, de plăceri trupeşti, de lacomie, de mândrie, de tot ce constituie o plăcere momentană, trecătoare, care nu te duce mai departe, nu te face un om mai adevărat, trebuie înlăturat şi trebuie să te laşi umplut de gânduri frumoase, de ginduri bune, de intentii bune, să devii un om curat. Cele mai multe din aecste scriei descriu modul cum se luptau împotriva acestor patimi, adică descriu metoda purificarii, aşa zisă purificare. Nu poate să fie omul iubitor de Dumnezeu, iubitor de HCristos, iubitor de rugăciune dacă este stăpânit de aceste patimi. Deci Trebuie să lupte în primul rând cu ele. Şi apoi să pună în locul lor nişte virtuţi. Să pună înfrânarea în locul lăcomiei, să pună seninătatea şi iertarea în locul mâniei, să pună smerenia în locul dorinţei de slavă deşartă şi a mândriei, să pună iubirea de oameni în locul lăcomiei şi a poftelor sale egoiste. Să pună grija de alţii. Toate reprezintă un fel de... combatere a egoismului. Toate patimile în definitiv sunt forme diferite ale egoismului. Omul trebuie să lupte pentru a se depăşi pe sine, pentru a deveni bun, smerit, iubitor, gata de ajutor al altora Asta este omul adevărat şi cred că creştinismul urmăreşte realizarea omului adevărat. Asta este ceea ce se numeşte ascetica creştină, asceza creştină sau nevoinţa creştină. Eu am scris pe baza acestor scrieri şi o lucrare intitulată Spiritualitatea ortodoxă care aş fi vrut să se numească Tratata de ascetică şi mistică ortodocsă. Există asemenea tratate în occident însă au alt caracter decât caracterul pe care îl are o ascetică şi o mistică ortodoxă. Şi am făcut-o în duhul acesta ortodox ajutându-mă de Filocalie. Cărţile din filocalie tind spre această rugăciune adresată lui Hrisots de aşa zişii isihaşti care erau în Muntele Athos în secolul al 14-lea şi care se rugau neînceptat lui Hristos spunând Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumenzeu miluieştemă pe mine păcătosul! Asta o spuneau ei neâncetat şi asta era liniştea lor. Deci, să-l imităm şi noi pe Hristos, aceasta ne învaţă Filocalia, să ne purificăm de patimile egoite, să îl imităm pe Hristos, să purtăm crucea, adică chiar batjocurile, chiar loviturile altora. Şi să iertăm, şi să iubim: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc ca să fiţi şi ai tatălui ceresc...
INTRO MUZICAL (o fi din emisiune tv, radio????????)
Constată că un om bun are o faţă luminoasă, pe când un om egoist, întunecoasă, un om mânios, un om duşmănos un om care vede numai răul al aţii are o faţă întunecoasă, Sfinţii noştri, sfinţii ortodocşi au o faţă luminoasă, de aceea în icoanele lor apare nimbul acesta luminos, şi mai ales nimbul aceasta apare în jurul lui Hristos şi în jurul Maicii Domnului. Lumina, aceasta, se spune în Filocalie, în special în volumul al 7-lea şi a 8.lea, lumina aceasta o vedeau cei care practicau rugăciunea aceasta, cei ce tindeau la sfinţenie. O vedeau ăn inima lor, îl vedeau pe Hristos în lumină. Vedeţi, asta este sfinţenia, asta e sfinţenia spre care tinde antropologia ortodoxă. Bunătate, lipsă de partimi, iubire, gând neâncetat la Hrisots prin rugăciune, smerenie. De asta consider că nu e nimic ce {anson} totul... că numai totul că numai atuncea însemnează ceva pt alţii când face foarte mult pt alţii şi nu caută să se impunp altora. De aceea Filocalia se concentrează în jurul acestei rugăcoiuni, Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, sau rugăciunea minţii.
Audio este bine!!!
Caseta 3!!!
Eram rector... tot la academia telologica din sibiu atunci, prin 1943...
Să impărţim textele şi să-şi ai fiecare câte o parte, s-o traducă. Pe urmă am vazut că ei nu s-au grăbit să răspundă la această invitaţie şi m-am apucat eu şi am tradus primele scrieri şi văzând că nu îmi vin altele am continuat. Şi am continuat aşa încet, încet de-am tradus cât era în cele două mari volume greceşti. Însă pe parcurs am mai adăugat şi alte texte de conţinut duhovnicesc din părinţii greci. şi am ajuns cu ele începând cu autori din secolul al patrulea până la autori din secolul al 14-lea. Şi cu aceasta făcusem 8 volume. Între timp îmi crescuse pofta să mai adaug şi alte volume pentru că erau foarte interesante textele şi atunci m-am mai întors şi înapoi la alţi părinţi şi am mai făcut două volume, am ajuns la 10. Şi în anii trecuţi am mai dat de încă un volum, 11, l-am făcut şi pe acela şi în anii din urmă şi volumul al 12-lea.
Care e conţinutul general al acestei colecţii:
E o serie de scriei care reprezintă un program de viaţă pentru un creştin adevărat. şi mai ales pentru monahi. Călugării duc o viaţă mai riguros creştină, mai împănată, mai legată de gândul la Hristos. Însă am văzut că sunt multe lucruri acolo care pot să placă şi mirenilor şi care să le trezească şi lor dorinţa de a cunoaşte mai bine viaţa creştină, o viaţă creştină mai serioasă. Şi aşa a ieşit, să zicem, un program de viaţă pentru creştinii mai
râvnitori. Mi-am dat seama că acest program de viaţă pentru creştini, această antropologie practică să-i spunem, antropologie practică creştină, urmăreşte curăţirea omului de ceea ce este păcătos, de ceea ce este pătimaş, ca să ajungă cât mai preocupat de gândul la Cristos. Daca eşti de preocupat de patimi lumeşti, de plăceri trupeşti, de lacomie, de mândrie, de tot ce constituie o plăcere momentană, trecătoare, care nu te duce mai departe, nu te face un om mai adevărat, trebuie înlăturat şi trebuie să te laşi umplut de gânduri frumoase, de ginduri bune, de intentii bune, să devii un om curat. Cele mai multe din aecste scriei descriu modul cum se luptau împotriva acestor patimi, adică descriu metoda purificarii, aşa zisă purificare. Nu poate să fie omul iubitor de Dumnezeu, iubitor de HCristos, iubitor de rugăciune dacă este stăpânit de aceste patimi. Deci Trebuie să lupte în primul rând cu ele. Şi apoi să pună în locul lor nişte virtuţi. Să pună înfrânarea în locul lăcomiei, să pună seninătatea şi iertarea în locul mâniei, să pună smerenia în locul dorinţei de slavă deşartă şi a mândriei, să pună iubirea de oameni în locul lăcomiei şi a poftelor sale egoiste. Să pună grija de alţii. Toate reprezintă un fel de... combatere a egoismului. Toate patimile în definitiv sunt forme diferite ale egoismului. Omul trebuie să lupte pentru a se depăşi pe sine, pentru a deveni bun, smerit, iubitor, gata de ajutor al altora Asta este omul adevărat şi cred că creştinismul urmăreşte realizarea omului adevărat. Asta este ceea ce se numeşte ascetica creştină, asceza creştină sau nevoinţa creştină. Eu am scris pe baza acestor scrieri şi o lucrare intitulată Spiritualitatea ortodoxă care aş fi vrut să se numească Tratata de ascetică şi mistică ortodocsă. Există asemenea tratate în occident însă au alt caracter decât caracterul pe care îl are o ascetică şi o mistică ortodoxă. Şi am făcut-o în duhul acesta ortodox ajutându-mă de Filocalie. Cărţile din filocalie tind spre această rugăciune adresată lui Hrisots de aşa zişii isihaşti care erau în Muntele Athos în secolul al 14-lea şi care se rugau neînceptat lui Hristos spunând Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumenzeu miluieştemă pe mine păcătosul! Asta o spuneau ei neâncetat şi asta era liniştea lor. Deci, să-l imităm şi noi pe Hristos, aceasta ne învaţă Filocalia, să ne purificăm de patimile egoite, să îl imităm pe Hristos, să purtăm crucea, adică chiar batjocurile, chiar loviturile altora. Şi să iertăm, şi să iubim: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc ca să fiţi şi ai tatălui ceresc...
INTRO MUZICAL (o fi din emisiune tv, radio????????)
Constată că un om bun are o faţă luminoasă, pe când un om egoist, întunecoasă, un om mânios, un om duşmănos un om care vede numai răul al aţii are o faţă întunecoasă, Sfinţii noştri, sfinţii ortodocşi au o faţă luminoasă, de aceea în icoanele lor apare nimbul acesta luminos, şi mai ales nimbul aceasta apare în jurul lui Hristos şi în jurul Maicii Domnului. Lumina, aceasta, se spune în Filocalie, în special în volumul al 7-lea şi a 8.lea, lumina aceasta o vedeau cei care practicau rugăciunea aceasta, cei ce tindeau la sfinţenie. O vedeau ăn inima lor, îl vedeau pe Hristos în lumină. Vedeţi, asta este sfinţenia, asta e sfinţenia spre care tinde antropologia ortodoxă. Bunătate, lipsă de partimi, iubire, gând neâncetat la Hrisots prin rugăciune, smerenie. De asta consider că nu e nimic ce {anson} totul... că numai totul că numai atuncea însemnează ceva pt alţii când face foarte mult pt alţii şi nu caută să se impunp altora. De aceea Filocalia se concentrează în jurul acestei rugăcoiuni, Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, sau rugăciunea minţii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)