duminică, 11 octombrie 2009

staniloae 4

Noi nu avem un mare filosof creştin, n-avem un mare literat creătin. La ruşi toţi sunt creştini, toţi scriitorii, toţi gânditorii sunt creştini şi de aceea înseamneayă ceva petnru o lume întreagă. Un dostoievki, un gogol. Gânditoii lor toţi creşti. Cei care sa-u dus în occident fugind de comunism sunt mari gânditori creştini şi au cucerit occidentul. Chiar în timpul comunismului au apărut mari scriitori creştini în Rusia cum au fost Soldjenitin, şi alţii, Bulgakov. La noi nu. Noi am terminat cu comunismul dar am rămas tot atei. Pentru că avem ateismul din secolul trecut. Am terminat cu comunismul din punct de vedere economic, dar n/am terminat cu comunismul din pucnt de vedere spiritual. Tot acolo suntem. Da. 

1.15
Şi cum s-ar încheia? 

Păi nu aşa. Să devenim creştini. S[ en ]ntoarcem la spiritualitatea poporului, pe care a avut-o poprul şi pe care au avut-o satele. Care din păcate a fost influenţată şi ea pentru că şi cei din sate au fost mutaţi la oraş şi influenţaţi de gândirea aceasta orăşenească, a intelectualului de oraş. Trebuie să ne întoarcem al tradiţia noastră, da. 
1.44
Asta nu însemnează că te îmbătrâneşti, că te întorci al tradiţie. 
Pentru că este o adâncime în această tradiţie, este o infinitate în sentimentul de taină pe care îl are poporul nostru, niciodată nu cunoşti deplin, nici un lucru nu-l cunoşti deplin. Asta îţi dă o perspectivă infinită în toate. Şi asta a fost tradiţia noastră, un sentiment de taină al lucrurilor pentru că sunt pline toate de dumnezeu. Dar chiar prin ele sunt taine: ce înţeleg eu deplin? Raţionalismul, raţiunea, o raţiune îngustă, le separă pe toate. Dar nu vede unirea dintre toate. Separă pe om de om dar nu vede că eu sunt legat celuilalt. Şi ce înseamnează legătura aceasta nu o pot niciodată descrie. 
Ce înseamnează legătura dintre toate lucrurile niciodată nu o pot descrie. Toate sunt într-o unitate, toate sunt într-o armonie, asta nu se poate descrie. DA. Pot eu descrie taina unui pepene unde văd atâţi asâmnuri? De ce atâţia sâmburi, de ce aşezaţi acolo aşa? De ce femeia femeie şi bărbatu-i bărbat? Cum este asta? Şi totuşi vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi gândire şi tot aşa. Sunt atâtea taine pe care ştiinţa nu le explică, o ştiinţă care nu vede pe Dumnezeu. De aceea am ajuns şi la scepticismul acesta al lui Cioran, şi al lui Eugen Ionescu. Însă Eugen Ionescu începe să se întoarcă acum. El a vorbit de teatrul absurdului dar acum a început să scrie despre credinţă. Şi recunoaşte că lumea e absurdă numai dacă nu o cunşti că ea este opera lui Dumnezeu. Dacă socoteşti că este ultima realitatea atunci este absurdă. Ce-mi dă? Vreo 40 de ani de putere şi pe urmă boală bătrâneţe, moarte definitivă. Ce-mi dă? ce rost au toate dacă nu este viaţa viitoare? 
N+au niciun sens toate. Deci e absurdă. Lumea capătă un sens numai dacă crezi că există un alt plan pentru care ne pregătim, un Dumnezeu personal, iubitor. Nu poate fi la baza tuturor decât iubirea, şi ţinta noastră nu pooate fi decât iubirea. Şi de iubire nu ne săturăm. Vrem să fim veşnic în iubire. Da.

4.33
De aceea trebuie să ne întoarcem la credinţă. Aici e adâncimea. Numai operele celor credincioşi au rămas. Operele celor necredincioşi nu au rămas, în literatură. Trebuie să ne întorcem acolo. Va fi cam greu pentru că ne-am format o tradiţie, o tradiţei de vreo sută cinzeci de ani de scris superficial, de scris ateu, de scris neatent la specificul poporului nostru, la specificul spiritual al poporului nostru. E cam greu dar trebuie să facem efortul acesta, să revenim la adevărata noastră tradiţie şi la ceea ce au avut satele noatre până acum 30-40 de ani. 

gândirea a încercat lucrul acest...

Gândirea a încercat acest lucru, da. Şi eu venind de la Cernăuţi, mitropolitul Bălan care ţinea acum foarte mult la mine, mi-a dat să redactez Telegraful român care era o foaie mai veche, întemeiată de Şaguna în 1853... şi i+am spus dar eu nu ziarist, nu ştiu să scriu pentru ziar. El zice: Îmi trimiţi articolele mie, să le văd eu. Bine. Şi m-am apucat şi am scris. Trimiteam articolele la el, le radactam săptămânal. Întodeauna scria admirabil, f bun, excelent. Niciodată nu le-a criticat. Şi m-am făcut ziarist şi gândirea, Nichifor Crainic la Gândirea unde mergea Telegraful le-a remarcat. Şi le remarca prin ziarul lui Calendarul, prin Sfarmă piatră, a venit la Sibiu odată, invitat să ţină o conferinţă, l-a invitat mitropolitul la masă, am fost şi eu la masă, m-a cunoscut. Şi zice să-mi scrii, articolele acestea să le dezvolţi şi să mi le trimiţi la Gândirea să-mi scrii în fiecare număr din Gândirea. Că pe amândoi ne unea această unitate a crdeinţei noatre creştine cu poprul nostru, cu naţia. Vedeam păstrată credinţa în tradiţiile noastre româneşti, adică eram într-un fel o etică creştină româneacă. Şi asta ne unea. Şi aşa am intrat la Gândirea. Nu m-am aporpiat de Nae Ionescu, el nu m-a remarcat. El intrase în mişcarea legionară, acolo au trecut la unele ucideri, la unele asasinate şi Crainic a simpatizat şi eu am simpatizat însă când am văzut aceasta m-am mai retras. El a rămas acolo şi atunci a căutat să se justifice spunând că naţionalismul n-are de-aface cu creştinismul. Nu are nicio obligaţie faţă de creştinism. Şi atunci am scris un articol Etica naţionalismului publicat în gândirea. Şi asta ne unea cu Crainic. Şi am scris articole în revista asta şi unele le-am scos într-o carte Ortodoxie şi românism, legătura ortodocsiei cu românismul.

8.19
Nu aţi mai continuat. 

Dar Este o carte acum, reflexii despre spiritualitatea poporului român, cam în acelaşi spirit este, da. Cartea (aceea) e scosă în 39 şi am mai continuat să scriu la Gândirea încă vreo trei ani deci s-ar mai putea continua...

8.48
Am venit la bucureşti, ... am venit la Bucureşti, tot din cauza unor colegi de acolo, care erau geloşi pe mine, fuseseră legionari, pe urmă au trecut cu Groza... eu nu m-am dus nici într-o parte nici într-alta şi atunci l-au montat pe Groza să-i ceară mitropolitului Bălan să-mi ia rectoratul, că eu aveam rectoratul Academiei din sibiu la 33 de ani, în 36, după ce a plecat fostul rector Nicolae Coman ? care s-a dus la Cluj. Şi, mă rog, l-a silit să-mi ia rectoratul şi atunci eu am plecat la Bucureşti. Pentru că aveam şi alte planuri, că nu mă simpatizau de loc comuniştii, şi am venit la Bucureşti, zic, nu mai sunt aşa vizibil. Am rămas cu pecetea asta că sunt mistic, că prea accentuez credinţa, că sunt mistic. Că am venit la o catedră pe care o avusese Crainic, asceză şi mistică, pe care nu am putut-o publica cu titlu acesta şi am publicat-o cu titlul spiritualitatea ortodoxă. În volumul al treilea din teologia maoralei. Şi apoi tot am ajuns şi la închisoare pt că am rămas cu pecetea asta. Aici m-am asociat cu nişte călugări, benedict ghiuş, cu sovian, cu nişte intelectuali Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, care erau în gruparea aceasta, cu Sandu Tudor. Grupul de al Antim, da. M+am asociat cu ei în loc să stau cuminte şi. Ţineam conferinţe acolo şi până la urmă ne-au băgat pe toţi la închisoare. 

Aţi scris un curs de mistică, unul de dogmatică... 

10.55
Am ieşit de acolo şi le-am scris. Chiar după ce am ieşit la pensie. Dar familia a suferit. Fata nu a putut să mai rămână în facultate că era sistentă al Hulubei, nevastămea a fost tot cam bolnavă de atunci, sensibilitatea ei nervoasă... mă rog, după ce am ieşit la pensie... m-au mai numit şi la catedră... o vreme, vreo doi ani m-au ţinut aşa funcţionar pe urmă m-au numit dar tot cam era o umbră asupra mea. Am ieşit la 70 de ani la pensie şi am scris. Am scris nişte cărţi aşa. Dumenezeu mi-a dara darul acesta, îmi vin mereu gânduri, idei, asta este inepuizabilă gândirea spirituală. Niciodată nu termini. 

Ce v-a indemnat sa facti acel curs de mistica, pt ca pe aici prin rasarit nu prea existau astfel de carti...

Era o catedră de mistică aici la facultate ţinută de nichifor crainic, şi nichifosr crainic fiind închis, eu încă eram atuci la sibiu şi m-au invitat atunci să vin la bucureşti. Şi atunci am reufzat după ce l-au închis pe crainic. Până cind nu am mai putut să stau din cauza lui petru groza care l-a silit pe bălan să mă scoată de la catedră şi eventual să mă expedieze pe la marginea tării. Şi atunci am primt invitatia aceasta şi am venit al catedra lui nichifor crainic. Şi asta mi-a accentuat acuza că sunt mistic. Dar am ţinut, numai un an a mai stat catedra pt că pe urmă au desfiinţat-o. şi am trecut apoi la dogmatică împreună cu (d)ghiţescu, dar la docotranzi, mai la margine. Ghiţescu a rămas cu catedra de dogmatică. Si atunci am făcut şi cursul de dogmatică aici. Şi am făcut cursul acesta de mistică, dar i-am spus ca să-l pot publica i-am spus spiritualitatea ortodoxă şi am mai scris şi alte cărţi. Despre liturghie. Una despre om, chipul nemuritor al lui dumnezeu, am mai scris acum nişte cărţi, în timpul din urmă, am mai scirs prin revistele de aici... au apărut foarte multe. am scris mereu. dacă nu am putut să fac altceva...

13.48 
Am neglijat viaţa familiei, am neglijat să–mi fac o situaţie mai bună materială, nu am făcut pentru bani. Poate cei care le-au timpărit s-au îmbogăţit, eu am primit foarte mici drepturi de autor şi în trecut şi acum. Dar îi mulţumesc lui Dumenezeu că s-au tipărit. Aş vrea să mai tipărescă, că mai sunt vreo 7 lucrări care sunt de tipărit, să se tipărească şi astea. Deci, le-am amestecat puţin şi cu cele scrise şi cu cele din viaţă. 

Ei (intelectualii) totuşi au rămas cu o atitudine mai rezervată faţă de credinţă dar cred că încet încet tot se va impune... generaţia tânără va citi şi filocalia şi dogmatica şi celelalte... 
Şi totuşi se va vedea că nu poţi să explici realitatea fără Dumnezeu, nu poţi să o explici: Totul este supus unor legi, cine a făcut aceste legi? Trebuie să fie cineva desupra acestor legi, trebuie să fie o libertate deasupra legilor, trebuie să fie o necauzalitate. Spune un sfânt părinte, Grigore din Nazians: nu putem gândi că a fost cândva când nu a fost nimic. Deci a fost din veci şi atunci nu are o cauză şi dacă nu are o cauză nu e limitat.

Aprox 16.05

Trebuie să aibă şi iubire..
Şi atunci nu poate să fie şi impersonală, trebuie să fie personală şi trebuie să fie interpersonală, o relitate interpersonală, eu- tu- el. Şi nu mulţi el pentru că auntci s-ar banaliza. Eu- tu- el. La noi sunt mulţi el şi care devin tu pentru că suntem mărginiţi, el este nemărginit. Eu tu el. Şi nu poate fi decât din veci alăturea şi trebuie să fie şi legătură între ei şi legătura cea mai strânsă este cea care e naştere dintr-un tată şi un fiu, cea mai curată. Dar nu naştere care nu a fost odată, ci e un tată din veci şi un fiu din veci, un fiu care naşte din veci, un tată din veci şi un fiu care naşte din veci şi unul care se bucură fiecare de celălalt. Asta este cel de-al treilea să se bucure cu fiecare de celălalt. Şi să-i unească pe cei doi. Un al treilea îi uneşte întodeauna. Asta e suprema realitate. De aceea Treimea este suprema realitate, ea explică totul. Din iubirea aceasta a venit fiul lui dumnezeu să se facă om ca să aducă tatălui şi alţi fii. Nu prin naştere ci prin ataşare. Să-i ataşeze prin voiţa lor. Prin harul lor prin energia necreată. Să devenim toţi fii ai tatălui ceresc având în mijloc pe fiul cel unul născut şi avem toţi duhul de fiu. Nu un duh de, nu devenit duh de tată şi el ca la catolici. Pt că la catolici se spune că şi fiul a purces spre duhul, deci şi el este un fel de tată. Ori nu, el îl primeşte ca fiu şi are duh de fiu şi noi avem duh de fii în noi. Asta e învăţătura creştină rotodoxă originală.

Asta e concepţia mea, toată, concepţie care întemeiează iubirea. Din veci. Iubirea ca ţintă. Numai asta îmi face bucurie, dacă ştiu că cineva e atent cu mine şi dacă mă iubeşte sunt foarte fericit. Şi numai spre asta putem tinde, spre iubirea adevărată între noi, o iubire veşnică nu trecătoare între noi. Asta e viaţa viitoare, viaţa veşnică. O iubire care ne leagă de Dumnezeu, o iubire şi faţă de fiul cel făcut om, faţă de tatăl lui care s-a făcut şi tatăl nouă dar suntem fraţi cu adevărat prin el dacă suntem fii lui. şi asta este concepţia cea mai minunată, concepţia creştină. 

Pe mitropolitul ciobotea întrebaţi-l, anghelescu, sorin dumitrescu, dacă aveţi aşa o legătură cu el...

 
37.00
Eram studentă la cluj atunci. 
Cum v-aţi întâlnit cu părintele?
În vacanţa paştilor la sibiu, că eu în vacanţa de paşte am venit acasă. Şi ne-am întâlnit. 
I-aţi dus o scrisoare, părintele îşi aduce aminte...

Directoarea de acolo de la internat a spus eşti o proastă şi o nebună că stai să termini facultatea şi nu te căsătoreşti cu aşa o personalitate. Dute dragă şi te mărită!
Cum s-a făcut căsătoria...
În vara aceea la Sibiu. La sibiu ne-am căsătorit. Protopopul cioran, el ne-a cununat. (Nu cred spuen el...)

B.
A venit de paşti la Sibiu la o mătuşă a ei şi ne-am întâlnit de mai multe ori pe urmă a plecat la studii după vacanţa ed Paşti, la Cluj, şi eu i-am scirs o scrisoare şi i-am spsu că tare mult m-aş bucura să treacă mai repede vremea până se termină anu şi a văzut-o directoarea ei scrisoarea şi...

Maica:
Vă pot spune că a fost un om foarte harnic şi foarte muncitori şi stăruitor în muncă. Se scula dimineaţă de dimineaţă şi lucru şi lucru. Foarte harnic. Se scula la 6 dimienaţa, 6 jumătate, 7 cel mai târziu. 

A.
40.45 vroia să mă fac călugăr, să ajung ierarh...
Trebuie ridicat sunetul!!!
Nu se aude bine dar povesteşte despre isb buc antim arestare

La 33 de ani În 36 mi-a dat academia telologică şi în fiecare seară mă chema la el să stăm de vorbă. 

Când s-au schimbat vremurile în 44 toamna
l-a silit pe mitropolitul bălan să-mi ia rectoratul, să-mi ia direcţia telegrafului că ... şi mă ameninţa că mă trimite undeva pe la marginea ţării. 

Că aici am venit cu o oarecare pată, că sunt mistic. Şi m-am apropiat de nişte călugări, benedict ghiuş, sofina, poetul voiculescu, sandu tudor , călugprul daniel şi ne întâlneam la antim, ţineam conferinţe, apăram credinţa. În 45, 46, 47. în 47 atunci... şi asta mi-a făcut însă un renume şi mai prost. 

B.
Sigur că mă întâlneam cu toţi aştia cu... Dar nu le plăcea că erau contra religiei. 

M-au dus m-au condamnat. Am stat o iarnă la Jilava, primăvară m-au dus la Aiud. Şi la aiud am stat vreo patru ani, patru ani şi jumătate, vreo cinci ani mi-au dat. Atât a fost condamnarea. Însă m-ar fi trimis pe la munci pe la mare,a venit amnistia şi mi-au dat drumul. M-au ţinut vreo doi ani aşa funcţionar... am continua să scriu.. Pentru că vorbea toată străinătatea de mine. ce e domne, ce tot vorbeşte străinătatea de tine? Se vorbeşte de matale că eşti închis, că nu te lăsăm să scrii. Scrie domne să vadă ca eşti ... scrii. Zic bine, scriu, e bucuria mea. Şi am scris. 

Cinci ani de închisore. 
Dădeau vizorul la o parte şi gardianul întreba ce faceţi? Ne rugăm. Rugaţivă si pt mine...

Vă gândeaţi că poate nu mai ieşiti? Da, da, da. Mai ales că mulţi dintre oameniii cu care am fost au murit. Unii preoţi valoroşi, unul visarion velea profesor al arad, a scris mai multe cărţi, unul ..., fost rector la Cluj. L-au luat aşa degeaba, că semnase un articol către preoţi să se facă religie în locul episcopului care era plecat. Şi a făcut o paralizie acolo şi a murit acolo, felea a murit acolo şi mulţi au murit acolo săracii, mulţi martiri. Şi nu mai prea credeam eu că voi scăpa. Şi a căzut gheorghiu dej, şi a venit ceauşescu şi el a dat aministia generală... adică mi se pare că înainte s-a dat, odată cu ruperea de ruşi...





Este cel mai bun şi mai cumsecade om. Şi cel mai bun soţ. Nici nu am cunoscut alt bărbat în viaţa mea. 

A fost greu că a fost copii mici, dar nu am suferit din pc de vedere material că ne-au ajutat de acasă cât o fost el în puşcărie. 

Aţi fost la Vlădeni?
În fiecare vară mergeam la vlădeni. 

Sunt născută într-o comună de lângă sibiu, şura mare însă de copil mic am venit al sibiu că aveam o soră căsătorită care nu avea copii şi am stat la ea. După ce am terminat şcoala primară apoi am pelcat din sat. Am făcut liceul al sibiu pe urmă la facultatea la cluj, dar nu mi-a plăcut clujul. Mă simţeam singură şi izolată şi nu îmi plăcea...

Gata52.10

staniloae 3

Par staniloae 3.09 
Audio este bine!!!
Caseta 3!!!

Eram rector... tot la academia telologica din sibiu atunci, prin 1943... 

Să impărţim textele şi să-şi ai fiecare câte o parte, s-o traducă. Pe urmă am vazut că ei nu s-au grăbit să răspundă la această invitaţie şi m-am apucat eu şi am tradus primele scrieri şi văzând că nu îmi vin altele am continuat. Şi am continuat aşa încet, încet de-am tradus cât era în cele două mari volume greceşti. Însă pe parcurs am mai adăugat şi alte texte de conţinut duhovnicesc din părinţii greci. şi am ajuns cu ele începând cu autori din secolul al patrulea până la autori din secolul al 14-lea. Şi cu aceasta făcusem 8 volume. Între timp îmi crescuse pofta să mai adaug şi alte volume pentru că erau foarte interesante textele şi atunci m-am mai întors şi înapoi la alţi părinţi şi am mai făcut două volume, am ajuns la 10. Şi în anii trecuţi am mai dat de încă un volum, 11, l-am făcut şi pe acela şi în anii din urmă şi volumul al 12-lea.

Care e conţinutul general al acestei colecţii:

E o serie de scriei care reprezintă un program de viaţă pentru un creştin adevărat. şi mai ales pentru monahi. Călugării duc o viaţă mai riguros creştină, mai împănată, mai legată de gândul la Hristos. Însă am văzut că sunt multe lucruri acolo care pot să placă şi mirenilor şi care să le trezească şi lor dorinţa de a cunoaşte mai bine viaţa creştină, o viaţă creştină mai serioasă. Şi aşa a ieşit, să zicem, un program de viaţă pentru creştinii mai 
râvnitori. Mi-am dat seama că acest program de viaţă pentru creştini, această antropologie practică să-i spunem, antropologie practică creştină, urmăreşte curăţirea omului de ceea ce este păcătos, de ceea ce este pătimaş, ca să ajungă cât mai preocupat de gândul la Cristos. Daca eşti de preocupat de patimi lumeşti, de plăceri trupeşti, de lacomie, de mândrie, de tot ce constituie o plăcere momentană, trecătoare, care nu te duce mai departe, nu te face un om mai adevărat, trebuie înlăturat şi trebuie să te laşi umplut de gânduri frumoase, de ginduri bune, de intentii bune, să devii un om curat. Cele mai multe din aecste scriei descriu modul cum se luptau împotriva acestor patimi, adică descriu metoda purificarii, aşa zisă purificare. Nu poate să fie omul iubitor de Dumnezeu, iubitor de HCristos, iubitor de rugăciune dacă este stăpânit de aceste patimi. Deci Trebuie să lupte în primul rând cu ele. Şi apoi să pună în locul lor nişte virtuţi. Să pună înfrânarea în locul lăcomiei, să pună seninătatea şi iertarea în locul mâniei, să pună smerenia în locul dorinţei de slavă deşartă şi a mândriei, să pună iubirea de oameni în locul lăcomiei şi a poftelor sale egoiste. Să pună grija de alţii. Toate reprezintă un fel de... combatere a egoismului. Toate patimile în definitiv sunt forme diferite ale egoismului. Omul trebuie să lupte pentru a se depăşi pe sine, pentru a deveni bun, smerit, iubitor, gata de ajutor al altora Asta este omul adevărat şi cred că creştinismul urmăreşte realizarea omului adevărat. Asta este ceea ce se numeşte ascetica creştină, asceza creştină sau nevoinţa creştină. Eu am scris pe baza acestor scrieri şi o lucrare intitulată Spiritualitatea ortodoxă care aş fi vrut să se numească Tratata de ascetică şi mistică ortodocsă. Există asemenea tratate în occident însă au alt caracter decât caracterul pe care îl are o ascetică şi o mistică ortodoxă. Şi am făcut-o în duhul acesta ortodox ajutându-mă de Filocalie. Cărţile din filocalie tind spre această rugăciune adresată lui Hrisots de aşa zişii isihaşti care erau în Muntele Athos în secolul al 14-lea şi care se rugau neînceptat lui Hristos spunând Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumenzeu miluieştemă pe mine păcătosul! Asta o spuneau ei neâncetat şi asta era liniştea lor. Deci, să-l imităm şi noi pe Hristos, aceasta ne învaţă Filocalia, să ne purificăm de patimile egoite, să îl imităm pe Hristos, să purtăm crucea, adică chiar batjocurile, chiar loviturile altora. Şi să iertăm, şi să iubim: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc ca să fiţi şi ai tatălui ceresc...


INTRO MUZICAL (o fi din emisiune tv, radio????????)

Constată că un om bun are o faţă luminoasă, pe când un om egoist, întunecoasă, un om mânios, un om duşmănos un om care vede numai răul al aţii are o faţă întunecoasă, Sfinţii noştri, sfinţii ortodocşi au o faţă luminoasă, de aceea în icoanele lor apare nimbul acesta luminos, şi mai ales nimbul aceasta apare în jurul lui Hristos şi în jurul Maicii Domnului. Lumina, aceasta, se spune în Filocalie, în special în volumul al 7-lea şi a 8.lea, lumina aceasta o vedeau cei care practicau rugăciunea aceasta, cei ce tindeau la sfinţenie. O vedeau ăn inima lor, îl vedeau pe Hristos în lumină. Vedeţi, asta este sfinţenia, asta e sfinţenia spre care tinde antropologia ortodoxă. Bunătate, lipsă de partimi, iubire, gând neâncetat la Hrisots prin rugăciune, smerenie. De asta consider că nu e nimic ce {anson} totul... că numai totul că numai atuncea însemnează ceva pt alţii când face foarte mult pt alţii şi nu caută să se impunp altora. De aceea Filocalia se concentrează în jurul acestei rugăcoiuni, Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, sau rugăciunea minţii. 

staniloae 2

PĂRINTELE STĂNILOAE
CONFESIUNI
Din alfa si omega

M-am născut în satul Vlădeni...Ţinea atunci de judeţul Făgăraş, pe urmă a trecut la Braşov; este prima comună după Codlea. E un sat între Ţara Bârsei şi Ţara Oltului, între munţi, între păduri. Nu este foarte productiv agricol. Se face mai mult ovăz, foarte mult fân şi oamenii se ocupă cu adunarea fânulşui din care şi vindeu, dar dădeau şi la vitele lor, ţineau multe vite. Se mai ocupaucu pădurea, adunau lemne din pădure şi se duceau la Codlea, la Braşov. Cam din asta trăiau, din vânzare de fân şi de lemne. Nu aveau grâu şi lucruri care sa fac pe la şes. Mai făceau var...
În partea de răsărit a satului, către Codlea, este Măgura Codlei, un munte foarte frumos şi foarte înalt. Totdeauna când ieşeam din pragul casei şi mă duceam spre şură, vedeam Măgura Codlei... un munte frumos, rotund. În satul meu mă uitam peste Măgură şi peste alte dealuri, peste alţi munţi, mă uitam la cer şi mi se părea că acolo este Dumnezeu. În satul acesta m-am născut. 
La început credeam că lumea din alte sate trebuie să fie altfel, cu totul altfel. Oamenii aceia nu poti fi oameni ca noi, trebuie sa fie fiinţe, mă rog, cu totul deosebite, fantastice. Şi când m+am dus într-un sat vecin, în aşa zisul sat Tânţar, la moară, cu mama cu carul, abia aşteptam să văd oamenii de acolo. Când i-am văzut, păi, zic, sunt oameni ca şi noi, au şi ele ochi, feţe, gură, ca şi noi; credeam că că ei sunt cu totul altfel...
... Mama a fost nepoată de preot, foarte bună, foarte sentimentală, ne vorbea mult, ne sfătuia mult. Tata era mai tăcut, mai gânditor. Îşi aduna oamenii în jurul lui, vorbea sentenţios, era un fel de filosof al satului.
Nu i-am auzit vreodată să se certe cu cineva din sat. Mă îndemna întotdeauna mama să zic Bună ziua la toate femeile pe care le vedeam când ieşeam pe uliţă, pe care le vedeam la poartă. Zi bună ziua dragu mamii ca să zică uite ce băiat cuminte! 
Tata mai critica puţin, pe câte unii din sat, dar mama niciodată. Oameni din sat dragu mamii... Da, dar acela e aţa ţi aţa!... oameni din sat, dragu mamii... Era foarte bună. 

Când mama a rămas însărcinată cu mine, tata a plecat în America să adune bani să facă o şură. A venit când eu eram de trei ani. Eu mă jucam pe afară şi nu-l cunoşteam... Era un om mai reţinut, vorbea mai puţin, dar îl respectam foarte mult pentru înţelepciunea lui şi pentru hărnicia lui. De mama eram foarte ataşat, pentru că era caldă, vorbăreaţă.  
...Mergeam cu tata în pădure după lemne, mergem cu părinţii după fân, lucram şi eram foarte nenorocit, în 1916, la începutul lui august, când ştiam că vor să mă dea la şcoală. Cum să plec eu, să las vitele, să las boii? Mă împrietenisem cu ei, mi se părea că şi cu boii se poate vorbi... Erao duminică, eram prin aşa-zisele lazuri ale satului cu boii şi zic: acuma peste o săptămână trebuie să plec, să las toate aici... şi o aud pe spră-mea strigând: Dimitrie Dimitrie hai să mergem acasă că a intrat armata română , e la Braşov şi se îndreaptă către noi... NE-am dus acasă, oamenii îşi duceau ce aveau mai de preţ prin diferite pivniţi ca să le ferească de război. 
...Piatra Craiului se vedea la orizont din satul nostru şi ziceam: acolo e România, acolo e România; tata zicea: Uite acolo e România.
Părinţii erau foarte credincioşi, nu exista să nu meargă la biserică toţi ai casei... Tata venea de la biserică şi după masă se aşeza la masă şi citea din Ceaslov. Întodeauna citea din Ceaslov. Mama nu ştia să scrie, n-o dăduseră l aşcoală, deşi fusese fiică de preot. 
...Ce viaţă era la sat! Ce viaţă bogată în datini, în tiate obiceiurile lor, în cuminţenia lor, ce viaţă extraordinară era la sat! NU mai este acum... Şi erao unitate în sat, erau şezătorile... erau şezători de femei, mergeau pe rând în diferite case, în fiecare seară. Vinerea, pentru că nu era voie să toarcă, veneau numai după ora 12.00. Eu auzeam dintr-un par acoperit cu scofârlău, auzeam ce vorbeau şi era foarte interesant... vorbeau despre credinţă, îşi povesteau viaţa. La nişte şezători din aceastea am citit Vămile văzdzhului. Ce oftau săracele când spuenau cum la fiecare vamă e oprit cel cu păcatul cutare... Se gândea fiecare la păcatul ei şi se gândea că va fi oprită de diavol la vama următoare. 
Jocurile de duminică, ce frumoase erau! O bogăţie spirituală nemaipomenită. Nu-mi dădeam seama de asta, mă simţeam doar bine în ea. Acolo toate erau minunate. Datinile acestea parcă erau sfinte, spaţiul acela cu muntele la orizont, cu dealurile care ne înconjuurau, locurile din câmp unde ne duceam des şi aveam atâtea amintiri despre întâlnirile din trecut în ele, parcă erau transparente, parcă dincolo de ele vedeai altceva. 

13 noiembrie 1992 publicat. 

staniloae 1

Min 16.42 

M-am născut în satul Vlădeni. Atunci era comună, acum e ataşată la alt sat, Dumbrăviţa. Era comuna Vlădeni, ţinea atunci de judeţul Făgăraş. Pe urmă a trecut la Braşov. Este prima comun după Codlea care este la vreo 12 kilometri de Braşov şi satul mieu este la vreo 25 de kilometri de Braşov către Făgăraş. Un sat între ţara Bârsei şi ţara Oltului, între munţi, între păduri. Nu e foarte productiv agricol, se face mai mult ovăz, foarte mult fân. Oamenii se ocupau cu adunarea de fân pe care îl şi vindeau, dar îl dădeau şi la vitele lor, ţineau multe vite. Şi se ocupau cu pădurea. Adunau lemne din pădure, le duceau la Codlea, la Braşov, şi cam din asta trăiau, din vânzarea de fân şi din vânzarea de lemne. Nu aveau grâu, nu aveau lucruri aşa care se fac la şes. Pe acestea le cumpărau. Mai făceau var. În partea de răsărit a satului, către Codlea, e Măgura Codlei, un munte foarte frumos, foarte înalt. Întodeauna când ieşeam în pragul casei şi mă duceam spre şură vedeam Măgura Codlei, un munte furmos rotund aşa. Şi de acolo se scotea piatră de var şi oamenii aveau nişte aşa zise varniţe, undeva la vreo 2 km de sat unde făceau var şi pe urmă se duceau cu varul acesta pe ţara oltului spre satele de dincolo de munţii perşanilor, între perşani şi satele de pe Olt, treceau şi oltul la nord în aşa zisul Ardeal, îi ziceam Ardeal. Şi de câteva ori am fost şi eu cu tata. Aveam o caruţă cu coviltir, stăteam sub coviltir acolo, peste sacii cu var .. şi am cunoscut foarte multe sate în felul acesta şi copiii din satele acelea, vorbeam cu ei. Iar în satul meu mă uitam peste Măgură şi peste alte dealuri şi alţi munţi, mă uitam la cer şi mi se părea că acolo-i Dumnezeu. La început credeam că lumea din alte sate trebuie să fie altfel, cu totul altfel, Oamenii aceia nu pot fi oameni ca noi, trebuie să fie altfel, nişte fiinţe, mă rog, cu totul deosebite, fantastice. Şi când m-am dus într-un sat vecin în aşa zisul sat Tânţar la moară, cu mama cu carul, de-abia aşteptam să văd oameni de acolo. Şi când i-am văzut, zic uite că sunt oameni ca şi noi... uite, au şi ei ochi, feţe, gură ca şi noi. Mă gândeam că sunt cu totul altfel... pe urmă când i-am vpzut şi pe cei din Ardeal şi din ţara oltului...oameni ca şi noi. 

Câţi ani aveaţi?
Aveam 7-8 ani... apoi 10-12 când m-am dus cu var.

Începuseţi şcoala...
Da, Am început şcoala la 7 ani în sat. Mama a fost o nepoată de preot, foarte bună, foarte sentimentală, ne vorbea mult, ne sfătuia mult. Tata era mai tăcut, mai gânditor, mai prin curte pe la vite. mergeam cu el la pădure, la lemne, vorbea puţin.

Se adunau oemnii în jurul lui să-l asculte, vorbea sentenţios, era ca un fel de filosof al satului. 

Mama era vorbăreaţă, mama era foarte bună. Nu i-am auzit vreodată să se certe cu cineva din sat.
 
Mă îndemna întodeauna, mama, să zic bună ziua la toate femeile pe care le întâlneam pe uliţă când ieşeam pe uliţă, pe care le vedeam la poartă. Zi bună ziua dragu mamii ca să spună uite ce băiat cuminte! Tata mai critica puţin pe câte unu din sat dar mama niciodată nu critica pe nimeni. Oameni din sat, dragu mamii. Păi da da ală uite aşa şi pe dincolo. Oameni din sat...

M-am născut... când mama a rămas însărcinată cu mine tata a plecat în america să adune bani ca să facă o şură, că nu avea şură. Făcuse casa cu vreo 20 de ani înainte în anul când s-a hotărât din casa veche de lemn cu sindrilă a făcut o casă de piatră. S-a dus la notarul satului care conducea toată transformarea satului din case de lemn şi cu şindrilă în case de piatră. El era, tata singur, murise tatăl lui venind cu varul şi căsuze, nu ştiu cum s-a întâmplat, căzuse, l-a călcat roata şi venise fără el. Şi a rămas singur şi s-a căsătorit dar s-a apucat să-şi facă casa înainte de căsătorie. Şi s-a dus la notar, ce să fac daca-mi spune să fac casa, dar eu nu am bani. Apucăte că te-om ajuta. După ce m-am apucat m-am dus la notar... s-a silit de şi-a făcut casă, a avut mai mulţi copii, când a rămas mama însărcinată era plecat în america să-şi facă bani pentru o şură şi a venit când eu eram de trei ani. Şi.. eu mă jucam pe-afară şi nu-l cunoşteam. Şi apoi, el era un om mai reţinut vorbea mai puţin. Dar îl respecta foarte mult pentru înţelepciunea lui pentru hărnicia lui. Iar De mama eram foarte ataşat pentru că era caldă afectuoasă vorbăreaţă... Şi după ce m-a dat la şcoală m-am remarcat printre elevi, probabil că m-a remarcat şi învăţătorul şi învăţătoarea. Mai aveam un frate al mamei preot într-un sat pe lângă săcele şi toţi au ţinut ca să merg la şcoală.  
Şi unchiul meu acesta a mers cu mine la direcţia şcolii a arătat certificatele mele, toate erau eminent era 917 după ce se retrăsese armata română. Armata română intrese în ardeal în 1916 şi înainta peste satul meu până spre Sighişoara, şi pe urmă a venit armata germnaă i-a respins au ajuns până la mărăşeşti unde i-a oprit apoi iar armata română şi noi am revenit iar sub austroungaria şi atunci s-a deschis liceul mai târziu nu s-a mai deschis prin februarie şi atunci m-am dus la şcoală la liceu. 

Până atunci mergeam cu tat în pădure după lemne, mergeam cu ... după fân...
Şi eram foarte nenorocit în 916 pe la începutul lui august când ştiam că vor să mă dea la şcoală. Cum să plec eu, să las vitele, să las boii. Mă împrietenisem, mi se părea că şi cu boii se poate vorbi. Cum să las eu astea? Era o duminică, eram prin aşa zisele (l) iazuri ale satului cu boii, şi cam peste o săptămână trebuia să plec... şi o aud pe sorămea strigând Dumitre Dumitre! Ce este? Hai să mergem acasă cu vitele că a intrat armata română. E la Braşov şi se apropie. Ce vorbeşti? Ne-am dus acasă, oameii strângeau ce aveau mai de preţ prin diferite pivniţi ca să le ferească de război. Am stat vreo săptămână aşteptând. soldaţii români credeam că sunt iarăşi altfel de soldaţi. Ni se părea că tre să fie nişte zmei, nişte oameni deosebiţi. Şi ne duceam cu vitele dar nu până departe ca să nu ne prindă pe-acolo. Şi era satul gol, plecaseră foarte mulţi saşi cu căruţele, se duceau spre ungaria, noi am răamas acolo şi într-o bună zi, eram acasă, Se apropie armata română, vine de la Codlea. Şi am ieşit în capul satului. În frunte erau notarul, preotul. Noratul şi preotul au infiripat un fel de steag alb aşa, o basma albă cu baston. Şi când am venit că ies din nişte păduri soldaţii... sunt aomeni ca şi noi doar chipiul era un pic deosebit, chipiul era cu două colţuri... în frunte cu un ofiţer, un colonel şi cu o companie de soldaţi după el. S-au oprit în capul patului, i-a întâmpiant notarul, preotul, le-au vorbit şi ne-a vorbit el. Noi ne unim, voi sunteţi români, noi suntem români!
Înainte vedeam peste piatra craiului care se vedea la orizont şi ziceam acolo este românia! Ştiam că, aproape toţi tineri şi aproape toate tinerele din sat se duceau la bucureşti, se duceau în ţară ca să facă ceva bani pentru trebuinţele lor. Ştiam aşa din fraţi, surori toţi mergeau pe acolo şi acum ne uneam cu Ţara. Aia era Ţara. Un frate al meu ducânduse aşa prin Bucureşti odată mama a rămas acasă. cocea pâine, scotea pâine din cuptor şi zicea dragu mamii ilie, că nu e şi el aici să mănânce un pic de pâine caldă. Şi se deschide uşa şi apare Ilie. Aici sunt mamă. Cum mă, te întroci îndărăt? De ce întorci ăndărăt? Păi zice m-au dat îndărăt de al predeal. M-au întrebat la predeal unde te duci? Am spus că în ţară. Păi nu aia e ţara ta, tara ta e de unde vii tu. Ba nu ţara mea e acolo şi l-au dat îndărăt şi a venit acolo.

Ne-a vorbit colonelul acesta şi o femeie mai îndrăzneaţă aşa: vai, mulţumim lui Dumenzeu că am putut să vedem şi un tist care vorbeşte româneşte. Tist, era ofiţer. Da tuşă, toţi tiştii vorbesc acuma româneşte! Au stat vreo şase săptămâni la noi, au trecut peste noi către Sighişoara şi apoi înapoi. Şi apoi prin februarie m-am dus la liceu, la liceul Şaguna din Braşov. 





32.13 1-1 
Carţile erau de la sibiu de la Sibiu de mitropolie... peste vartă am mai făcut o clasă. Şi unchiul meu preotul zice...

marți, 29 septembrie 2009

azi am scris despre licitatia postmodernilor de la artmark. un text pe care pot sa-l caracterizez relativ bun, nu foarte bun...

am sa arhivez textul si pe blog.

joi, 16 aprilie 2009

astazi am fost la licitatia artmark. ciudat, e programata pe seara, la o ora de spectacol, 19,30, si in mijlocul saptaminii. astazi si in joia mare. lume buna insa, de fitze, cred ca unii au vanit doar pentru a fi vazuti, imbracati elegant, gata de intilniri si povesti imediate. nu cred ca s-au luat multe cartoane, masa era aproape la jumatate.

mizanscena insa luxoasa. sala aratoasa, baieti cu manusi albe si sorturi negre peste camasi albe cu cravata neagra plimbau tablourile. boroianu la masa, cu ruxandra garofeanu si alti doi tineri. oameni de pr peste tot. crainicul, cam neavenit. nu parea sa aiba legatura cu ceea ce recita. nici nu spunea prea multe, sarea prenume, iar despre lucrare nimic in afara de nume si pret de pornire. niciun fel de info despre suport, tehnica, semnatura sau nu etc. 3-4 cuvinte si sumele apoi. cu strigatul iar nu parea in regula, nu avea un ritm clar. fata de luxul salii, dsiciplina baietilor cu manusi albe, omniprezenta discreta insa a fetelor PR, eleganta majoritatii oamenilor din sala, prestatia crainicului era clar din alt film.

un moment caraghios: boroianu suparat ca nu a aparut nicio oferta pt tabloul imens cu viciul... (aici tre sa vad datele din catalog pt precizie), intervine sa spuna ca se astepta ca in joia mare subiectul sa atraga in plus pe linga val exceptionala a lucrarii... cam greu de luat asa un "cearsaf". si cu 30.000 euro...

in rest, s-au licitat un tia peltz, artachino refuzat... am plecat dupa poz 30... nu prea mai am rabdare sa asist la asa un spectacol fara suspans...nu se mai vind lucruri decit in mod special...